Binecuvântarea Maicii Domnului pentru credincioşii gălăţeni şi brăileni

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 09 August 2022

În cadrul pelerinajului tradiţional organizat în Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul Postului Adormirii Maicii Domnului, icoana făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu de la mănăstirea gălăţeană Adam a poposit în cele două reşedinţe de judeţ din eparhie. Credincioşii gălăţeni şi brăileni s-au închinat icoanei şi au înăl­ţat rugăciuni de laudă Prea­sfintei Fecioare în cadrul slujbelor săvârşite în bisericile unde odorul duhovnicesc a poposit vreme de câteva ceasuri.

După ce în primele zile ale lunii august icoana a fost purtată în procesiune la multe parohii din Protopopiatul Târgu Bujor, în data de 3 august aceasta a poposit în municipiul Galaţi, fiind purtată la mai multe biserici din oraş, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.

În ajunul praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, după săvârşirea Vecerniei cu Litie la Biserica Mavromol, icoana însoţită de cler şi popor a pornit în procesiune pe străzile orașului, către Biserica Precista, unde un sobor de preoţi a săvârşit slujba Acatistului şi a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului dreptcredincios. La praznicul luminii taborice, icoana Maicii Domnului a poposit vreme de câteva ceasuri şi la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, unde au fost înălţate rugăciuni de laudă Născătoarei de Dumnezeu, iar credincioşii prezenţi i s-au închinat cu evlavie. De la Catedrala Arhiepiscopală, icoana a fost dusă și la alte biserici din Galați, poposind în seara aceleiaşi zile în biserica ocrotită de Sfinţii Părinți Ioachim şi Ana din Galaţi.

La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, duminică, 7 august, icoana Maicii Domnului a adus binecuvântarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi credincioşilor brăileni, fiind aşezată spre închinare pentru câteva ore în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiu.

Manifestările liturgice au început la ora 18:30, iar către ora 20:00 icoana a sosit în centrul orașului de la Dunăre, spre bucuria și mângâierea tuturor credincioșilor pre­zenți. Soborul de preoți, condus de preotul protoiereu Ștefan Constandache, a săvârșit slujba Acatistului şi Paraclisul Maicii Domnului, fiind rostite și rugăciuni pentru ploaie, iar la miezul nopții a fost săvârşită Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a transmis telefonic un cuvânt părintesc de mângâiere și nădejde în mila Maicii Domnului, îndemnându-i şi pe clericii prezenți să fie cu luare aminte la slujirea cu dragoste milostivă a credincioșilor încredințați spre păstorire.