Binecuvântarea noii case parohiale din Botiz, județul Satu Mare
În Duminica a 7-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în Parohia Botiz din Protopopiatul Satu Mare, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi a binecuvântat noua casă parohială.
La începutul Sfintei Liturghii, a fost hirotesit întru citeţ Florian Vois, student la Teologie, dirijorul Corului „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care dă răspunsurile liturgice la Sfintele Liturghii arhiereşti.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre învăţămintele pe care credincioşii trebuie să le extragă din pericopa evanghelică a duminicii despre vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum: „Mântuitorul ne arată cât de iubitor de oameni este, cât de milostiv şi că ne poartă de grijă, că vine spre noi atunci când nu ne aşteptăm; să învăţăm din pericopa evanghelică de astăzi să fim mulţumitori, să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu, să-L aşteptăm să vină, cu răbdare”.
După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, cu soborul şi credincioşii s-au deplasat la casa parohială, nou ridicată, în trei ani, de către comunitate şi administraţia locală, pe care a binecuvântat-o prin stropire cu apă sfinţită. La final, ierarhul a oferit diplome Consiliului parohial, Comitetului parohial de femei, primarului Ioan Mureşan şi Consiliului local al comunei Botiz, Adunării parohiale.