Binecuvântarea noului an universitar la Sibiu
Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu şi-a deschis porţile pentru a-şi primi studenţii. Momentul a fost marcat prin Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, oficiate în Catedrala mitropolitană din vechea cetate a Transilvaniei. IPS Laurenţiu a oficiat slujba de Te Deum pentru binecuvântarea începerii anului universitar.
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a participat ieri, 1 octombrie, la Sfânta Liturghie prin care s-a marcat deschiderea anului universitar 2010-2011 la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, precum şi la celelalte facultăţi din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din oraş. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Catedrala mitropolitană de un sobor de preoţi şi diaconi, format din profesorii facultăţii amintite, în prezenţa reprezentanţilor rectoratului Universităţii sibiene, printre care prorectorul Dan-Maniu Duşe. La slujba religioasă au participat, în mare parte, studenţii teologi, dar şi cei de la alte facultăţi, veniţi să primească binecuvântarea la începutul unui nou an de studiu universitar. Chemarea studentului teolog La cuvântul festiv rostit în cadrul Sfintei Liturghii, IPS Laurenţiu s-a adresat, în calitatea de decan al Facultăţii de Teologie, în mod special studenţilor din anul I, pe care i-a îndemnat la studiu şi participare la viaţa liturgică a instituţiei de învăţământ teologic. Apoi, Părintele Mitropolit a arătat rostul rugăciunii în viaţa teologilor şi responsabilităţile pe care le au studenţii teologi prin chemarea pe care Dumnezeu le-a făcut-o în momentul în care au călcat pragul şcolilor teologice. "Îi aducem preamărire Sfintei Treimi pentru toate darurile revărsate asupra noastră şi mai ales pentru tinereţea dumneavoastră, pentru darurile lăsate de Dumnezeu ca să puteţi ajunge, din punct de vedere intelectual, la acest nivel de student. Ajungând aici, continuaţi pregătirea înmulţind aceste daruri pe care le-aţi primit de la Dumnezeu. În acelaşi timp, adăugăm rugăciunea de cerere care este motivată şi care are ca prioritate darurile care să vină asupra noastră, profesori şi studenţi, pentru ca în anul care vine să avem rezultate din cele mai bune. Timpul trece foarte repede şi dacă preocuparea intelectuală nu este prioritară faţă de celelalte activităţi, rezultatele nu sunt cele aşteptate", a spus Mitropolitul Ardealului. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba de Te Deum, oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, prin care studenţii şi profesorii au primit binecuvântarea pentru începerea noului an universitar. Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, o veche şi renumită instituţie de învăţământ superior care funcţionează de 220 de ani, are înscrişi în noul an universitar 660 de studenţi la ciclul de licenţă, 200 la cele cinci programe de master şi 200 la şcoala doctorală.