Binecuvântarea noului sediu al Asociației Nevăzătorilor din Arad
Marți, 16 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit o slujbă de sfințire și de binecuvântare a noului sediu al Asociației Nevăzătorilor din Arad. La eveniment au participat și pr. Gabriel Mariș, consilier la Sectorul social-filantropic din cadrul eparhiei, și numeroși membri ai asociației. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit celor prezenți un cuvânt de încurajare: „Avem mângâierea sufletească că suntem împreună aici și inaugurăm un nou loc care să folosească pentru toate trebuințele vieții sociale celor care sunt lipsiți de ceea ce ne dă lumina cea de toate zilele. Ceea ce învățăm din paginile Sfintei Scripturi este faptul că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este El Însuși Lumina cea adevărată. El este Acela Care ne luminează până în adâncul sufletului nostru și această lumină a lui Dumnezeu, care este o energie necreată, este dincolo de ceea ce putem noi vedea trupește. Vederea trupească are o limită, dar vederea sufletească merge mult mai departe. Cei care nu au lumina trupească au însă lumina sufletească și pot simți, pot vedea ceea ce este dincolo de puterile cele materiale. Oricare dintre cei care nu au exersat unul dintre simțurile cu care omenește am fost înzestrați, după chipul lui Dumnezeu, știți mai bine decât v-aș putea eu spune acum că există o compensație care ne face să vedem dincolo de un Univers infinit”, a precizat Înaltpreasfinția Sa. La final, toți cei prezenți au primit daruri din partea ierarhului și au participat la o agapă creștinească.
Asociaţia Nevăzătorilor din România – filiala Arad este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, personalitate juridică de drept privat, autonomă, cu caracter umanitar, social, cultural, sportiv, de interes general, de utilitate publică cu durată nedeterminată, acreditată ca furnizor de servicii şi prestaţii sociale. Membrii asociației se află sub purtarea de grijă a chiriarhului arădean, prin Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, coordonat de către părintele consilier Gabriel Mariș.