Binecuvântarea Sfântului Nectarie pentru seminariștii gălățeni

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 10 Noiembrie 2026

În cadrul programelor pastoral‑misionare și social‑filantropice dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul orașului Galați și al României, se înscrie, în această lună, în Eparhia Dunării de Jos, și sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, de luni, 9 noiembrie.

Evenimentele au debutat în capela Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, care îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, prin săvârșirea în ajunul sărbătorii, 8 noiembrie, a Vecerniei cu Litia, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian. Pentru a spori evlavia tinerilor seminariști, ierarhul a adus din patrimoniul sacru al Reședinței Arhiepiscopale icoana cu o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie. Sărbătoarea a continuat în ziua hramului, 9 noiembrie, cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți profesori, în prezența chiriarhului Dunării de Jos, a întregului corp didactic și a elevilor. În cadrul slujbei, au fost rostite rugăciuni speciale pentru bolnavi și pentru cei aflați în suferință, iar la momentul liturgic rânduit, mulți dintre copiii prezenți la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a arătat că Sfântul Nectarie, cunoscut pentru viața sa lipsită de bunuri materiale în tinerețe, este un model de smerenie și rugăciune, bucurându‑se de o evlavie deosebită în rândul românilor, care îl cheamă în ajutor pentru vindecarea bolilor grele, precum cancerul. De asemenea, i‑a îndemnat pe copii să urmeze generozitatea, blândețea și bucuria acestui sfânt, învățând curăția sufletească chiar de la cei mai mici: „Din preaplinul iubirii Mântuitorului, din revărsarea harului și a iubirii Sale de oameni, s‑a înălțat chipul unui copil sărac și al unui adolescent și mai sărac, în care Dumnezeu a arătat bogăția smereniei, dogoarea rugăciunii și dragostea revărsată către toți oamenii. Astfel, cu toții îl regăsim pe Sfântul Nectarie, prăznuit astăzi cu deosebire la Eghina și în toată lumea. El este chemat în rugăciuni în timpurile noastre mai ales de către români, alături de cei din Grecia, la Eghina. Aici, la seminar, Sfântul Nectarie este ocrotitor al capelei, împreună cu Sfântul Apostol Andrei. Este o minune prezența unei biserici arhipline de copii, de la clasa pregătitoare, în special, până la clasa a opta, și apoi de seminariști. Marea majoritate s‑au împărtășit”.

Pe tot parcursul slujbei, elevii seminariști de la clasele primare, gimnaziale și liceale au venit în capela școlii pentru a se închina la icoana cu cinstitele moaște ale Sfântului Nectarie. La final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, profesorii și elevii seminariști trecuți la Domnul.