Binecuvântarea Sfântului Nicolae pentru credincioșii români din Danemarca
Comunitatea românească din Peninsula Iutlanda va primi, la sfârșitul acestei săptămâni, binecuvântarea Sfântului Ierarh Nicolae. Racla cu mâna dreaptă a Arhiepiscopului Mirelor Lichiei de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei va fi dusă spre închinare la biserica românească din Vejle-Kolding, Danemarca. Pelerinajul are loc în contextul evenimentelor anuale închinate de Centrul de tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
Manifestările vor debuta vineri seară la biserica parohială din Vejle-Kolding. Aici va fi întâmpinată racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care va fi însoțită de parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou din București. În continuare, va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, iar sâmbătă va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească, după care, în incinta unui complex sportiv din orașul danez, va fi organizat un miniturneu caritabil de fotbal.
„Știm că Părintele Patriarh Daniel a binecuvântat, anul trecut, ca un veșmânt ce a acoperit moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu să fie dăruit acestei parohii românești din Danemarca. Este cunoscut faptul că acest sfânt martir este unul dintre ocrotitorii spirituali ai Eparhiei Europei de Nord, iar din acest motiv Părintele Episcop Macarie a rânduit ca în fiecare an să aibă loc câte un eveniment foarte frumos, constând într-o activitate sportivă, denumită Cupa «Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu». Acest eveniment reprezintă o întâlnire între parohiile din Danemarca, Suedia, Norvegia și Germania și are, deopotrivă, un caracter sportiv și duhovnicesc. Părintele Patriarh Daniel a rânduit în acest an ca, la solicitarea chiriarhului Europei de Nord, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae să fie adusă în pelerinaj acolo, știut fiind faptul că Sfântul Nicolae este și ocrotitorul copiilor și al celor tineri. Ceea ce m-a surprins în mod plăcut, încă de anul trecut, este faptul că foarte mulți tineri, peste o mie, au participat atât la întâlnirile duhovnicești din biserică, cât și la activitățile sportive care au un scop caritabil, beneficiarul fiind de această dată un copilaș bolnav care are nevoie de sprijinul nostru. Preasfinția Sa a rânduit, astfel, ca această întâlnire de suflet românesc din Danemarca să se desfășoare și în acest an, evenimentul ajungând la a doua ediție”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou din București.