Binecuvântarea Sfinţilor Împăraţi în Banat

Data: 09 Decembrie 2013
În perioada 8-9 decembrie 2013, moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la Catedrala patriarhală din Bucureşti, s-au aflat spre închinare şi cinstire şi în Arhiepiscopia Timişoarei. Delegaţia ce a însoţit sfintele moaşte a fost condusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
 
Delegaţia a fost întâmpinată în Arhiepiscopia Timişoarei de către Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al eparhiei, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, precum şi de credincioşii timişoreni veniţi în număr mare pentru a se închina sfintelor moaşte. „Anul 2013 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române  Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în amintirea faptului că acum 1.700 de ani, într-o cetate din Italia ce se numea Mediolanum, astăzi Milano, Sfântul Împărat Constantin a dat un edict prin care se dădea libertate de exprimare credinţei creştine. Amintirea acestui măreţ gest a făcut ca întregul an 2013 să fie marcat prin diferite manifestări, dar şi procesiuni cu sfintele moaşte, pe tot cuprinsul Patriarhiei Române“, a precizat Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul.  
 
Duminică seara a fost citit Acatistul Sfântului Iosif cel nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, iar apoi a fost slujită Vecernia cu Litie. Tot seara a fost oficiată slujba Utreniei, apoi Sfânta Liturghie.
 
Luni, 9 decembrie, a fost săvârşită slujba Acatistului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, iar apoi a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul şi Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi. Manifestările prilejuite de prezenţa sfintelor moaşte ale Împăraţilor Constantin şi Elena în Arhiepiscopia Timişoarei s-au încheiat după slujba de seară, cu un concert extraordinar de colinde susţinut de Corala „Epifania“ a Arhiepiscopiei Timişoarei. 
 
„Mulţumim lui Dumnezeu pentru bucuria pe care a făcut-o preoţilor slujitori şi credincioşilor din Arhiepiscopia Timişoarei, pentru că, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, preoţii şi credincioşii s-au bucurat de prezenţa sfintelor moaşte ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în mijlocul Catedralei mitropolitane. Credincioşii s-au rugat nu numai pentru binele personal, ci şi pentru binele ţării, al oraşului şi al societăţii româneşti“, a specificat Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul.
 
Acest pelerinaj vine să întărească comuniunea dintre eparhiile Patriarhiei Române şi reprezintă un dar de închinare credincioşilor, care prin credinţă şi evlavie au cinstit pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, numiţi pe drept de către Biserică „Cei întocmai cu Apostolii“. (Diac. Marius Mircia, Irina Arieşan)