Binecuvântări arhiereşti în Episcopia Sălajului
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, în capela din cartierul Sărmaş al municipiului Zalău. Aici se ridică o biserică închinată Sfântului Apostol Andrei, prin grija pr. paroh Ioan Zaha şi a membrilor Consiliului parohial. De Bobotează, PS Petroniu s-a aflat în Parohia Românaşi, Protopopiatul Zalău, păstorită de pr. Gheorghe Gherman. După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârşit Sfinţirea cea Mare a Apei, i-a binecuvântat pe credincioşi prin stropirea cu Agheasmă şi a tâlcuit semnificaţia sărbătorii Botezului Domnului, subliniind efectele binefăcătoare ale Aghesmei Mari asupra oamenilor şi a mediului în care aceştia trăiesc. Prezenţa PS Petroniu în Parohia Românaşi este şi un semn al preocupării ierarhului, în anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, pentru încurajarea dezvoltării serviciilor sociale ale bisericii. Aici se desfăşoară o intensă activitate socială, prin serviciul de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, iar clădirea pentru un mare complex de asistenţă socială se află în fază avansată de construcţie.