Binecuvântări arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Un articol de: Constantin Ciofu - 24 Septembrie 2012

Înalt Preasfinţitul Pimen a binecuvântat ieri lucrările realizate în ultimii ani la biserica parohiei Poiana Negri, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Sâmbătă, 22 septembrie, Înalt Preasfinţia Sa a sfinţit paraclisul şi pictura bisericii mari a Mănăstirii Păltiniş din judeţul Suceava. Un moment deosebit a fost trăit sâmbătă de credincioşii parohiei Secuieni I, Protopopiatul Roman. PS Ioachim Băcăuanul a resfinţit Biserica "Sfânta Parascheva", după 250 de ani de când a fost târnosită prima dată.

Biserica "Sfântul Dimitrie" din parohia Poiana Negri -Dorna Candreni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a fost resfinţită ieri de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Pe un podium special amenajat, Înalt Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. La finalul slujbei, Arhipăstorul Sucevei şi Rădăuţilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre ajutorul pe care îl oferă Dumnezeu oamenilor care muncesc. Înalt Preasfinţia Sa a amintit celor peste 2.000 de credincioşi prezenţi de darul ploii pe care Dumnezeu l-a revărsat în zona Dorna Candreni, mai ales că oamenii se ocupă în special de creşterea animalelor. Biserica din Poiana Negri a început să se ridice după 1990 şi s-a finalizat în anul 1997, fiind sfinţită în anul 2000 de IPS Pimen. Din anul 2009 s-a pictat în tehnica tempera. Sfântul lăcaş este din lemn, fiind foarte încăpător. În partea superioară a interiorului bisericii există un cafas şi două balcoane laterale. În ultima săptămână a fost montat un parchet care completează mobilierul şi veşmântul picturii deosebit de frumos. Înalt Preasfinţitul Pimen a sfinţit sâmbătă, 22 septembrie, Paraclisul cu hramurile "Sfântul Haralambie" şi "Sfântul Nectarie" al Mănăstirii Păltiniş din comuna Panaci, judeţul Suceava. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a binecuvântat lucrările de pictură ale Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Ion cel Nou de la Suceava" a acestei aşezări monahale. Pictura a fost realizată de pictorii Florin Deaconiuc şi Cristian Vasile Hermeziu. "IPS Pimen a fost înconjurat de un mare sobor de slujitori ai sfintelor altare şi de mulţimea de credincioşi. Paraclisul sfinţit de ierarhul nostru a început să fie ridicat în luna august a acestui an. Sfântul lăcaş este deosebit şi bine compartimentat, având un pangar cu obiecte bisericeşti. IPS Pimen a vorbit în cuvântul de învăţătură despre rolul mănăstirilor şi despre jertfa pe care pelerinii o depun prin donaţiile lor. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a menţionat că oamenii sunt pomeniţi mereu la sfântul jertfelnic, iar rugăciunile pentru ctitori se înalţă atât în timpul vieţii lor, cât şi după ce pleacă din această lume", a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Sâmbătă seara, IPS Pimen a asistat la slujba Privegherii oficiată la Mănăstirea Păltiniş. 250 de ani de la sfinţirea bisericii parohiei Secuieni I Biserica "Sfânta Parascheva" din parohia Secuieni I, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, a fost resfinţită sâmbătă, 22 septembrie, de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Sfântul lăcaş a serbat cu acest prilej 250 de ani de când a fost târnosit prima dată. Slujba arhierească a fost prilej de bucurie pentru toată comunitatea prezentă la acest eveniment. Programul liturgic a început cu slujba Aghezmei mici, la finalul căreia PS Ioachim Băcăuanul a binecuvântat clădirea aşezământului social-filantropic închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. Apoi a fost sfinţită o fântână situată în curtea parohială. "S-a intrat în biserică pentru a fi târnosit sfântul altar, care a fost desfăcut şi reînnoit pe parcursul acestei luni, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. Am avut bucuria să descopăr în piciorul sfintei mese cutia cu sfinte moaşte din 1762, precum şi un document din vremea episcopului Melchisedec Ştefănescu. Acest document atestă resfinţirea lăcaşului de închinăciune la 6 aprilie 1886 de către protoiereul Romanului de atunci, preotul Ioan Constantinescu. Iată cum, după un secol, biserica din Secuieni I s-a reînnoit, s-a reînfrumuseţat, noi donatori şi binefăcători consemnându-şi numele în cartea ctitorilor. Astăzi (n.r. sâmbătă), sfântul altar s-a reînnoit în prezenţa unui număr impresionant de preoţi şi diaconi, dar şi a enoriaşilor acestei parohii. După 250 de ani de la sfinţire, Biserica "Sfânta Parascheva" a consemnat o pagină nouă de spiritualitate, de credinţă şi de dăinuire. Pr. paroh Daniel Pâcă şi pr. Nicolae Ţigăilă, slujitor la acest sfânt lăcaş, au primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul rangul de iconom stavrofor. Cu acest prilej, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a felicitat credincioşii care au ţinut la Secuieni flacăra credinţei aprinsă. Satul Secuieni este străvechi, fiind atestat documentar în anul 1448. La această tradiţie se adaugă o pagină de continuitate şi de dăinuire creştină", a relatat pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman.