Binecuvântări arhiereşti la Cluj
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în Duminica a 7-a după Rusalii, 8 august. Ierarhul a rostit cuvântul de învățătură, iar la finalul Sfintei Liturghii i-a îndemnat pe credincioși să ceară Maicii Domnului ocrotire și mijlocire pentru cei bolnavi și pentru familiile lor.
La praznicul Schimbării la Față a Domnului, vineri, 6 august, Preasfințitul Părinte Episcop Benedict Bistrițeanul a slujit la Mănăstirea Cheile Turzii din localitatea Petreştii de Sus, județul Cluj, cu prilejul hramului așezământului monahal.
Ierarhul a binecuvântat pictura și a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pasajului evanghelic, a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Schimbarea la Față, sărbătoarea nădejdii”. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala bărbătească „Theophilos” dirijată de preotul Sebastian Zăhan. La final, arhim. Teofil Popescu, stareţul mănăstirii, a adresat mulțumiri ierarhului și tuturor celor prezenți.
Mănăstirea de călugări de la Petreştii de Sus este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania.