Binecuvântări arhiereşti la început de an şcolar

Data: 16 Septembrie 2014

Elevii din Mitropolia Olteniei au trecut luni pragul şcolilor, adunând încă un început la zidirea lor intelectuală. Alături de profesori, părinţi şi cunoscuţi, cu toţii au primit binecuvântarea arhiereilor şi a preoţilor, prezenţi în mijlocul şcolarilor la început de toamnă.

Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova şi Liceul Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu şi-au deschis luni porţile pentru începerea noului an şcolar 2014-2015. Festivităţile organizate cu acest prilej au fost precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii în paraclisele şcolilor teologice, iar momentul festiv a debutat cu o slujbă de Te Deum în cadrul căreia au fost înălţate rugăciuni pentru rezultate bune la învăţătură în noul an şcolar.

„Trebuie să facem tot ceea ce ne învaţă Mântuitorul Iisus Hristos!“

La Craiova, festivitatea de deschidere a anului şcolar s-a desfăşurat pe platoul din faţa Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“, lângă vechea biserică a Mănăstirii Coşuna, ctitoria Banului Stepan, în prezenţa tinerilor seminarişti, a profesorilor, a părinţilor şi rudelor elevilor, a reprezentanţilor autorităţilor publice locale şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Slujba de mulţumire, oficiată în deschiderea festivităţilor, a fost săvârşită pr. prof. Constantin Popescu împreună cu un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

După rugăciunile de mulţumire şi de ajutor pentru noul an şcolar adresate lui Dumnezeu, IPS Irineu a ţinut tinerilor seminarişti un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa misiunii la care au fost chemaţi de Dumnezeu. „La Seminarul Teologic din Craiova, sub streaşina străvechii Mănăstiri Coşuna, de zeci de ani se formează cu adevărat oameni pentru Biserică şi pentru societatea noastră. Şi în acest an continuăm firul vieţii şcolare şi bisericeşti, având deschisă nu numai poarta cunoştinţelor, ci şi poarta milostivirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea noastră, care ne îndeamnă la început de nou an bisericesc şi şcolar: «Faceţi orice vă va spune El» (Ioan 2, 5). Adică să facem tot ceea ce ne învaţă Mântuitorul Iisus Hristos pentru a creşte în această şcoală ca oameni cu totul aleşi, desăvârşiţi pentru misiunea la care Dumnezeu v-a chemat şi Biserica vă aşteaptă“, a spus IPS Irineu. La final, elevii cu rezultate deosebite la învăţătură, obţinute în anul şcolar 2013-2014, precum şi cei care s-au remarcat la olimpiadele şcolare judeţene şi naţionale au fost premiaţi cu diplome şi cărţi şi felicitaţi de IPS Părinte Mitropolit Irineu şi de părinţii profesori.

O festivitate asemănătoare a avut loc şi la Şcoala Gimnazială „Buna Vestire“ din localitatea Grădinari, judeţul Olt, în prezenţa IPS Părinte Mitropolit Irineu. Un moment inedit şi important prin faptul că este primul an şcolar organizat de acest aşezământ social patronat de Mitropolia Olteniei prin Fundaţia „Buna Vestire“, care se adresează fetelor orfane, provenite din familii defavorizate social, care au absolvit clasa a IV-a şi doresc să-şi continue studiile.

La Liceul Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu, slujba de deschidere a noului an şcolar a fost oficiată de soborul preoţilor profesori, în frunte cu pr. prof. Nicuşor Popescu, directorul instituţiei. (Diacon Gheorghe Cioiu)