Binecuvântări arhiereşti la praznicul Bunei Vestiri

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 29 Martie 2021

Marea sărbătoare a Bunei Vestiri a fost prăznuită în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei după rânduiala îndătinată. Ierarhi din eparhiile acestei mitropolii au săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia în catedrale eparhiale şi în cadrul comunităţilor pe care le-au vizitat, rostind cuvinte de învăţătură, în care au reliefat importanţa duhovnicească a acestui praznic pentru mântuirea oamenilor.

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit joi Sfânta Liturghie în mijlocul obştii monahale şi al pelerinilor care au venit la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat că temeiul de preacinstire a Fecioarei Maria stă în faptul că ea s-a învrednicit a fi Maica lui Dumnezeu: „În tezaurul imnografic al Bisericii sunt păstrate nenumărate cântări de laudă la adresa Maicii Domnului. Dacă printr-o femeie a venit păcatul în lume, prin Preasfânta Fecioară avea să vină în lume Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”.

La momentul îndătinat, ierarhul l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Paisie Dumitraşcu pe seama Mănăstirii Radu Vodă.

Parohia „Buna Vestire” din Târgovişte

Numeroși credincioși din Târgoviște au participat la hramul Parohiei „Buna Vestire” din municipiu, celebrat prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh patriarhal, se arată pe site-ul arhiepiscopiatargovistei.ro.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația duhovnicească și misionară a Bunei Vestiri, moment restaurator al liber­tății umanității noastre, care fundamentează concepția creștină despre sacralitatea vieții umane și necesitatea apărării acestei valori în orice situație, încă de la concepție, ne-a transmis Biroul de presă al Eparhiei Târ­goviștei.

Parohia Domneştii de Jos, judeţul Argeş

Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a vizitat comunitatea credincioşilor din Parohia Domneştii de Jos din judeţul Argeş, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a bisericii parohiale, în urma unor ample lucrări de restaurare, a transmis TRINITAS TV.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat faptul că lucrările desfăşurate la biserică au fost binecuvântate de Dumnezeu pentru evlavia cu care credincioşii o cinstesc pe Maica Domnului, ocrotitoarea sfântului lăcaş, mulţumind, totodată, tuturor celor care s-au implicat pentru finalizarea lucrărilor.

Municipiul Buzău

Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Buna Vestire”-Banu din Buzău, care şi-a sărbătorit hramul, ne-a transmis părintele consilier eparhial Dragoş Olteanu.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a explicat că praznicul Bunei Vestiri marchează începutul mântuirii neamului omenesc: „Dumnezeu a invitat-o pe Sfânta Fecioară Maria să coopereze la împlinirea planului dumnezeiesc de mântuire a oamenilor. Când a spus «fiat», s-a produs zămislirea cea mai presus de fire, prin puterea creatoare a Duhului Sfânt, pogorât în chip tainic asupra ei. Sfinții Părinți au subliniat importanța acestui act de cooperare dintre om și Dumnezeu, el fiind începutul lucrării dumnezeiești de izbăvire a neamului omenesc din robia păcatului”.

Mănăstirea Chiroiu, judeţul Ialomiţa

Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în mijlocul obştii Mănăstirii Chiroiu din judeţul Ialomiţa, care şi-a sărbătorit hramul, se arată pe site-ul sf-esc.ro.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre sărbătoarea Bunei Vestiri, popas important în timpul Postului Mare: „Această sărbătoare este un popas deosebit în perioada de post şi rugăciune. Este un popas de bucurie fiindcă prin naşterea Mântuitorului întreaga creaţie a fost eliberată din robia celui rău”.

Mănăstirea „Buna Vestire”,  judeţul Giurgiu

Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Buna Vestire” din localitatea giurgiuveană Bolintin Vale, a transmis TRINITAS TV.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre importanţa praznicului Bunei Vestiri: „Maica Domnului, adumbrită fiind de Duhul Sfânt, împlineşte planul lui Dumnezeu Cel din veşnicie. Astfel, omul muritor capătă speranţă, văzând că Dumnezeu S-a făcut Om, ca pe om să-l îndumnezeiască”.

Paraclisul episcopal „Buna Vestire” din Tulcea

De praznicul Bunei Vestiri, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a împlinit 13 ani de la întronizare. Pentru a marca acest eveniment, alături de Preasfinţia Sa s-au aflat ­Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhi­epis­copul Tomisului, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ca­sian, Arhiepiscopul Dunării ­de Jos. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în ­Biserica „Buna Vestire”, paraclis episco­pal din Tulcea, de Arhiepiscopul Tomisului împreună cu cei doi ierarhi.

La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion a fost felicitat de către cei doi arhierei, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a dat citire mesajului de felicitare transmis Preasfinţitului Părinte Visarion de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.