Binecuvântări arhierești la Uriu și Ilișua, Bistrița Năsăud
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat luni, 10 iunie, în mijlocul credincioșilor din comuna bistrițeană Uriu, unde a binecuvântat noua casă parohială din Uriu și capelă mortuară din Ilișua, localitate aparținătoare comunei.
Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba sfințirii apei în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Uriu. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pentru misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Beclean, Vicențiu Doru Zinveliu, preotul din Uriu, Oliver Cristian Teutișan, și preotul din Ilișua, Ludor Mureșan, precum și alți preoți din localitățile învecinate. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre ascultare și binecuvântare. La rândul său, parohul Oliver Teutișan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o icoană cu Maica Domnului.
Pentru întreaga activitate desfășurata în parohie, ca semn de prețuire și răsplată, Părintele Mitropolit Andrei a acordat parohului Oliver Teutișan – Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.
Apoi, a oficiat slujba sfeștaniei la noua casă parohială, construită în proximitatea bisericii și a dăruit familiei părintelui o icoană cu praznicul Pogorârii Sfântului Duh.
Potrivit parohului, lucrările la casa parohială au început în urmă cu patru ani și s-au realizat cu sprijinul Consiliului Local din Uriu, Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, al credincioșilor parohiei, precum și a celor de alte confesiuni din sat.
Părintele Mitropolit Andrei a sfințit, apoi, capela mortuară din Ilișua, construită în incinta cimitirului parohiei și le-a vorbit celor prezenți despre importanța preocupării pentru înmormântarea creștinească.
La final, pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, ierarhul a acordat parohului Ludor Mureșan – Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar managerului Petru Miron – Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Primarul comunei Uriu, ing. Petru Șerban și viceprimarul comunei, Gheorghe Oprea au primit „Diplome de aleasă cinstire”.
Lucrările de construcție la capela mortuară au început în anul 2017, fiind realizate cu sprijinul Primăriei comunei Uriu și al credincioșilor. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, subprefectul județului, Ciprian Ceclan-Oprea, primarul comunei Uriu, Petru Șerban, alături de numeroși localnici.