Binecuvântări arhiereşti pentru olimpicii din Oltenia
Liceenii craioveni calificaţi la faza naţională a olimpiadei de religie au fost binecuvântaţi de Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei. Elevii au venit la Centrul eparhial din Craiova în dimineaţa zilei de vineri, 29 martie, însoţiţi de pr. prof. Gheorghe Pîrva, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj, şi de pr. prof. Vintilă Belcineanu, cadru didactic la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova. „Suntem pregătiţi să ne întoarcem de la Cluj cu rezultate frumoase prin care să facem cinste Bisericii din Oltenia. Ne-am pregătit intens şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să vină şi rezultatele pe care le aşteptăm“, a spus Sarah Al Yousef de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova.
Şi în Episcopia Severinului şi Strehaiei, olimpicii mehedinţeni au fost binecuvântaţi de Preasfinţitul Nicodim. Întâlnirea a avut loc joi, 28 martie, la Centrul eparhial din Drobeta-Turnu Severin. „S-a îndătinat să primim la Centrul nostru eparhial pe toţi elevii care au reuşit să se califice pe primele locuri la faza judeţeană a olimpiadei de religie. Ei vor fi reprezentanţii elevilor din judeţul Mehedinţi, din episcopia noastră şi vor merge la faza naţională pentru a-şi arăta cunoştinţele la disciplina religie ortodoxă. Sunt convins că aceşti tineri sunt foarte bine pregătiţi şi ne bucurăm că există mulţi elevi cu credinţă în Dumnezeu. Dintre aceştia, cei mai buni au ales religia, de aceea le mulţumim, le dorim tot binele de la Dumnezeu şi succes la olimpiada naţională ce urmează a se desfăşura la Cluj. Îi felicităm de pe acum şi îi aşteptăm să se întoarcă bucuroşi“, a spus PS Nicodim.
Faza naţională a olimpiadei de religie (Cultul Ortodox) se va desfăşura la Cluj-Napoca, între 1 şi 5 aprilie.