Binecuvântări arhiereşti pentru românii din Cremona

Un articol de: Alexandru Constantin Chituţă - 21 Iunie 2011

În perioada 18 - 20 iunie 2011, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a efectuat o vizită în oraşul Cremona din Italia, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi s-a întâlnit cu credincioşii din această parohie.

Preasfinţia Sa a efectuat şi o vizită protocolară la sediul Episcopiei Romano-Catolice din Cremona, unde s-a întâlnit cu Excelenţa Sa, Dante Lafranconi, episcopul Cremonei. Duminică, la Sfânta Liturghie arhierească, Biserica cu hramurile "Sfânta Treime şi Sfântul martir Grigorie" a fost plină de românii veniţi cu familiile şi copiii lor. Parohia Cremona este una dintre parohiile cu o activitate deosebită, parohul acesteia, Doru Fuciu, fiind unul dintre preoţii ce coordonează numeroase acţuni pastoral-misionare şi filantropice. În cuvântul de învăţătură ţinut credincioşilor, Preasfinţitul Visarion a arătat: "Este o bucurie deosebită, să mă aflu din nou, pentru a patra oară, în mijlocul frăţiilor voastre în această duminică în care Biserica noastră face pomenirea tuturor sfinţilor. Ne-am bucurat să vedem că biserica în care vă rugaţi în fiecare duminică şi sărbătoare este neîncăpătoare pentru dumneavoastră, şi poate că veţi reuşi să construiţi o biserică nouă în care să vă rugaţi lui Dumnezeu în limba părinţilor noştri. Păstraţi legătura cu Biserica străbună, participaţi cu regularitate la sfintele slujbe, căutaţi să puneţi în practică cele ce auziţi din cuvântul Evangheliei ca să puteţi dobândi fericirea şi mântuirea şi aici pe pământ şi dincolo în ceruri". Vorbind despre Duminica I după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor, Preasfinţia Sa a mai spus: "Sfinţii pe care-i prăznuim astăzi sunt cei care ne ocrotesc pe noi, dar şi cei care unesc Bisericile şi popoarele şi care ne îndrumă pe toţi să le urmăm exemplul lor în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor". Preasfinţitul Visarion s-a aflat în vizită în Italia la invitaţia părintelui Doru Fuciu vizita desfăşurându-se, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin dragostea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Italiei şi la invitaţia părintelui Doru Fuciu.