Binecuvântări arhiereşti şi sfinţiri în Transilvania

Data: 11 Iunie 2013
În Duminica a şasea după Paşti, a vindecării Orbului din naştere, ierarhii transilvăneni au oficiat Sfânta Liturghie, au sfinţit şi binecuvântat lucrări realizate la lăcaşurile de cult. Credincioşii au fost îndemnaţi să se ferească de orbirea sufletească şi să caute drumul spre lumina lui Iisus Hristos. 
 
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a sfinţit altarul de vară al Parohiei „Sfântul Ilie“ din Bistriţa, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. A urmat Sfânta Liturghie oficiată de ierarh, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, între care s-au aflat protopopul Alexandru Vidican, preoţi consilieri de la Centrul eparhial şi preoţi din cadrul Protopopiatului Bistriţa. În cadrul slujbei, IPS Mitropolit Andrei a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, pornind de la  pericopa evanghelică a duminicii, cuvânt care s-a intitulat „Ochii sufletului“. 
 
„Evanghelia ce s-a citit are o profunzime aparte. Domnul Hristos a tămăduit un orb din naştere. E teribilă această patimă, dar nu avem experienţa ei să ne dăm seama cât este de greu, însă, tot aşa de grea este şi orbirea sufletească. Şi mă tem că de multe ori experienţa acestei orbiri o avem“, a spus ierarhul. 
 
La slujbe au luat parte sute de credincioşi bistriţeni, oficialităţi judeţene şi locale. La finalul Sfintei Liturghii, protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican şi parohul Constantin Mileşan, au adus mulţumiri tuturor celor care au ajutat la construcţia acestui locaş de rugăciune. În semn de preţuire pentru activitatea desfăşurată, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Andrei i-a dăruit pr Constantin Mileşan o „Diplomă de aleasă cinstire“ şi dreptul de a purta bederniţă. Ierarhul i-a premiat, de asemenea, şi pe câştigătorii concursului judeţean „Bucuria Învierii din sufletul copilului“ care s-a desfăşurat în municipiul Bistriţa, sub îndrumarea protopopului Alexandru Vidican.

Piatra de temelie în Zorenii de Vale

IPS Mitropolitul Andrei, a sfinţit piatra de temelie pentru o nouă biserică, în localitatea Zorenii de Vale, comuna Mociu, pe 8 iunie. Alături de ierarh s-au aflat consilierul de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama, consilierul social Liciniu Câmpean, protopopul de Cluj I, Ioan Jeler, preoţii slujitori ai parohiei. 
 
După oficierea slujbei de punere a pietrei de temelie, IPS Mitropolit Andrei le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa ctitoririi unei biserici. „Nu-i lucru mic a se ctitori o biserică, ba aş zice, o generaţie de oameni are o şansă excepţională să ridice o biserică“. Noul lăcaş de cult care fi ridicat în Zorenii de Vale va avea hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, va fi construit în stil bizantin şi va deservi locuitorii din localitate care nu au avut până acum un locaş de rugăciune. Aceştia mergeau în fiecare duminică la bisericile din parohiile Mociu I sau Mociu II pentru a participa la sfintele slujbe. Biserica urmează sa fie construită în centrul satului, lângă şcoală, după cum a precizat Iustin Câmpean, preot slujitor în Parohia Mociu I.

Binecuvântare de lucrări în Parohia Ciuhoi

Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a adus bucurie enoriaşilor Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Ciuhoi, Protopopiatul Marghita, venind în mijlocul lor şi binecuvântând lucrările de înfrumuseţarea a bisericii parohiale, sub acoperişul căreia se ostenesc să afle drumul către lumina lui Hristos, alături de povăţuitorul lor duhovnicesc, parohul Ioan Roşu. În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea fragmentului scripturistic duminical, Preasfinţitul Sofronie a reliefat principalele semnifcaţii duhovniceşti ce se desprind din minunea vindecării orbului din naştere, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos. În cadrul slujbei, pr. Ioan Roşu a fost hirotesit iconom-stavrofor pentru întreaga lucrare pastoral-misionară desfăşurată în parohie şi pentru strădaniile depuse în vederea restaurării şi înfrumuseţării lăcaşului de cult. Ioan Şugar, Protopopul Marghitei, a rostit un cuvânt în care a mulţumit ierarhului pentru dragostea şi grija neobosită arătată faţă de toate parohiile din cuprinsul Protopopiatului Marghita.
 
La final, PS Sofronie a felicitat parohul şi a înmânat diplome de apreciere celor care s-au evidenţiat în activitatea depusă în folosul Bisericii şi care au ajutat la realizarea lucrărilor de înnoire a sfântului locaş. Biserica actuală din Ciuhoi a fost construită între 1894-1896, iar între 2002-2013, prin grija parohului Ioan Roşu şi prin dărnicia şi jertfelnicia membrilor Consiliului şi Comitetului parohial şi a bunilor credincioşi ai parohiei, s-au realizat lucrări de restaurare a picturii, s-a făcut un nou iconostas, sculptat în lemn de stejar, fiind montate vechile icoane, mobilierul din biserică a fost înlocuit cu străni, scaune, analog şi tetrapoade noi, s-a schimbat instalaţia electrică şi a fost introdusă încălzirea centrală. 
 
În incinta curţii bisericii s-a amenajat un lumânărar nou, o magazie şi a fost reparat gardul împrejmuitor, iar la casa parohială au fost făcute ample lucrări de reparaţii capitale.

Resfinţirea bisericii din Meseşenii de Jos

Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a resfinţit biserica din Parohia Meseşenii de Jos şi a săvârşit Sfânta Liturghie. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de 10 preoţi, între care s-au aflat pr. Vasile Rus, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pr. Ionuţ Pop, inspectorul eparhial, Ştefan Lucaciu, protopopul Zalăului şi patru diaconi. Biserica din Meseşenii de Jos, a întrat, din 2010, după venirea în parohie a pr. Florin Maliţa, într-un amplu proces de refacere. Cu sprijinul comunităţii locale, a Consiliului parohial şi prin jertfelnicia credincioşilor, s-a realizat sistemul de drenaj şi canalizare a apei pluviale din jurul bisericii. În interiorul locaşului de cult a fost refăcută instalaţia electrică şi cea de încălzire, pereţii au fost retencuiţi şi pictaţi în tehnica frescă, pardoseala a fost izolată şi placată cu gresie şi a fost înlocuit iconostasul. În exteriorul bisericii acoperişul a fost schimbat în întregime, pereţii au fost vopsiţi, iar fundaţia a fost placată cu piatră. De asemenea, au fost turnate trotuarele în jurul bisericii, au fost refăcute gardurile şi a fost ridicat un monument al eroilor. Pe lângă acestea, locaşul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 400.000 lei. Pentru dăruirea şi hărnicia de care a dat dovadă în activitatea pastorală, dar şi ca semn de apreciere a eforturilor făcute, PS Petroniu i-a acordat parohului Florin Maliţa rangul de iconom stavrofor.

Resfinţire în Parohia Corneni 

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gravril“ din Filia Vale a Parohiei Corneni, Protopopiatul Gherla, a fost resfinţită de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Slujba de binecuvântare a fost urmată de Sfânta Liturghie care s-a oficiat pe un altar de vară special amenajat. PS Vasile Someşanul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi protopopul de Gherla, Paul Isip.
 
După momentul citirii Sfintei Evanghelii, PS Vasile Someşanul le-a vorbit credincioşilor pe tema pericopei duminicale. 
 
„Această duminică, a şasea după Praznicul Învierii din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne aduce în faţa ochilor noştri duhovniceşti un moment deosebit de important din lucrarea pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ştim că Mântuitorul s-a arătat la naşterea Sa, s-a arătat la botezul Său, s-a arătat pe Muntele Tabor, înaintea Sfinţilor Săi ucenici, dar iată că s-a arătat şi acestui orb din naştere, la care nu i-a redat vederea, ci i-a dăruit-o pentru că acesta nu o avea. Şi în această lume, nicicând nu ar fi putut nimeni să îi dea vederea, decât Dumnezeu“.
 
Biserica din Vale a fost resfinţită în urma unor lucrări de reabilitare efectuate în ultimii ani. Locaşul de cult a fost construit în 1904 şi a mai fost amplu reabilitat în 1978, după cum a precizat parohul Petru Dobocan.

Sfinţiri în Maramureş şi Sătmar

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmrului, a sfintit pictura şi noua catapeteasmă cu care a fost împodobită biserica din Parohia Vetiş, Protopopiatul Satu Mare, apoi a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură. Pentru realizarea acestor lucrări, pr. Almond Gheorghe Chirilă a fost distins cu rangul de stavrofor, iar Consiliul parohial, Comitetul de femei, donatorii şi binefăcătorii au primit diplome de vrednicie. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, a sfinţit, pe 8 iunie, troiţa maramureşeană aşezată în cimitirul vechi al Parohiei Berbeşti, Protopopiatul Sighet. Sfânta Troiţă a fost ridicată de Laurenţiu Batin, fiu al satului, împreună cu familia. Cu acest prilej s-a lansat monografia localităţii Berbeşti în două volume, cu titlul „Credinţă, oameni şi tradiţii“ de dr. Laurenţiu Batin, absolvent şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă. La eveniment au participat academicianul Alexandru Surdu, actorul Dorel Vişan, alte personalităţi culturale şi politice maramureşene, preoţi profesori de la secţiile de Teologie Ortodoxă din Baia Mare, oameni de cultură din Sighetul Marmaţiei şi un mare număr de credincioşi. 
 
După eveniment, primarul Gheorghe Vraja a oferit titlul de „Cetăţean de onoare al Comunei Giuleşti“ PS Iustin Sigheteanul, academicianului Alexandru Surdu, actorului Dorel Vişan şi lui Laurenţiu Batin. (Pr. Petru Gut, Pr. Cătălin Lucaci, Alexandra Andereş)