Binecuvântări la început de an şcolar
Noul an şcolar a început cu mari emoţii, fiind binecuvântat prin oficierea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum. De asemenea, a fost transmis elevilor, părinţilor şi profesorilor mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu ocazia deschiderii anului şcolar.
Începutul noului an şcolar a fost marcat la Braşov printr-o amplă ceremonie religioasă oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în curtea Colegiului Naţional „Andrei Şaguna“ din oraşul de sub Tâmpa. Sutele de elevi care s-au înscris la cursurile prestigiosului liceu braşovean, aflat între primele instituţii de învăţământ preuniversitar din România, au păşit cu emoţie luni, 16 septembrie, în incinta colegiului pentru a participa la deschiderea festivă a cursurilor din noul an şcolar. Însoţiţi de părinţi sau de rude, alături de diriginţi şi cadre didactice, elevii au participat la slujba religioasă oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu, pr. Ioan Herda şi pr. Vasile Goian.
La sfârşitul slujbei religioase, IPS Mitropolit Laurenţiu s-a adresat cadrelor didactice şi elevilor braşoveni şi i-a îndemnat să păstreze prestigiul instituţiei şaguniene şi al şcolii româneşti.
„Am cerut binecuvântarea lui Dumnezeu la început de an şcolar pentru acest colegiu pe care ctitorul său, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, l-a dorit a fi cel mai ales liceu din ţară. Vă felicit pe toţi pentru rezultatele remarcabile şi pentru ridicarea instituţiei la prestigiul dorit de fondator. Prezenţa noastră aici exprimă grija şi cinstea Bisericii faţă de Şcoală, o instituţie fundamentală a neamului nostru. Nădăjduim că mila lui Dumnezeu se va revărsa întâi asupra profesorilor care au dragostea şi nu doar datoria de a lumina minţile elevilor; apoi asupra celor care păşesc aici şi poartă emblema liceului. Este o emblemă sfântă care vă cinsteşte şi de a aceea vă rugăm să fiţi la aceeaşi înălţime şi să cinstiţi şi dumneavoastră liceul care vă oferă posibilitatea să urmaţi şcoli înalte“, a spus ierarhul. A mai luat cuvântul şi directorul instituţiei, profesorul Dorel Agache, prin care s-a mulţumit IPS Mitropolit Laurenţiu pentru binecuvântarea oferită. Ceremonia a continuat cu sfinţirea Centrului de documentare şi informare din cadrul bibliotecii liceului. IPS Mitropolit a oferit bibliotecii trei exemplare din lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Transilvania“, realizată de istoricul Nicolae Stoicescu. Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“ din Braşov a fost întemeiat de marele mitropolit al Ardealului, prin amplul program de înfiinţare de şcoli româneşti în Ardeal. Primele cursuri la liceul braşovean au avut loc cu sprijinul Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului şi al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din centrul cetăţii.
Binecuvântarea elevilor clujeni
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, i-a binecuvântat marţi, 17 septembrie, pe elevii şi cadrele didactice clujene, la început de an şcolar. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat în Catedrala mitropolitană o slujbă de Te-Deum. Au luat parte elevi de la diferite şcoli din municipiu, însoţiţi de dascălii şi de profesorii lor de religie, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean. Au fost prezenţi la slujba de Te-Deum şi directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj, pr. prof. Liviu Vidican Manci şi inspectorul de religie, pr. Marian Sidon. IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a înălţat către Bunul Dumnezeu rugăciuni, pentru a le oferi elevilor şi cadrelor didactice spor duhovnicesc şi putere de muncă. Ierarhul a evidenţiat în cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, rolul dascălului în educarea copiilor şi responsabilitatea acestuia în formarea duhovnicească a celor mici. Ierarhul i-a îndemnat pe elevi să fie receptivi la îndemnurile şi la sfaturile oferite de profesori, părinţi şi îndrumători şi să se ferească de ispitele acestei lumi.
„Noi Biserica şi noi şcoala ne propunem să nu îngăduim să crească copilaşii noştri ca nişte copaci neîngrijiţi, ci dimpotrivă să le luminăm mintea, să le încălzim inima, să le întărim voinţa ca să facă lucruri bune şi folositoare. Acum ne adresăm copilaşilor, pentru că şi ei au o îndatorire, de a fi receptivi la ceea ce li se spune. Sfântul Apostol Pavel le spune tinerilor elevi şi copilaşilor, care sunt mai mici şi poate înţeleg mai puţin, le spune un lucru esenţial: să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu, neîntinaţi în mijlocul unui neam rău întru care străluciţi ca nişte luminători în lume“, a arătat IPS Andrei.
Apoi, inspectorul şcolar general, Valentin Cuibus, a vorbit despre rolul Bisericii şi al Şcolii în educarea copiilor şi i-a îndemnat pe profesori şi pe elevi să se concentreze, în noul an, pe evoluţia lor pe plan educativ, astfel încât să devină oamenii profesionişti şi dedicaţi de mâine.
O festivitate de început de an şcolar a avut loc şi la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, la care au fost prezenţi elevii din cele trei cicluri de învăţământ primar, gimnazial şi liceal. De asemenea, Şcoala Gimnazială Ortodoxă din Cluj-Napoca şi-a deschis pentru prima dată porţile. Şcoala confesională aparţine de Seminarul Teologic Ortodox şi îşi propune să ofere copiilor o educaţie în spiritul valorilor creştine, dar şi un mediu adecvat dezvoltării lor. Proiectul Şcolii Gimnaziale Ortodoxe este realizat de Seminarul Teologic Ortodox în colaborare cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Acesta doreşte reînvierea învăţământului confesional ardelean, cunoscut în perioada interbelică prin Liceul Ortodox de fete „Doamna Stanca“ şi Liceul Ortodox de băieţi „Mitropolitul Simion Stefan“, ambele închise în 1948.
Şi elevii de la ciclul liceal din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au început prima zi din noul an şcolar, cu o festivitate. Împreună cu părinţii şi profesorii lor au participat la Sfânta Liturghie oficiată în capela unităţii de învăţământ, de duhovnicul Seminarului, pr. arhimandrit Samuel Cristea, şi de alţi părinţi profesori. După slujbă, directorul şcolii, pr. prof. Liviu Vidican Manci a prezentat realizările şcolii arătând că profesorii îşi vor concentra atenţia asupra formării morale şi ştiinţifice ale elevilor. Inspectorul de religie al judeţului Cluj, pr. prof. Marian Sidon le-a urat elevilor şi profesorilor un an şcolar plin de împliniri.
„Am constatat o atmosferă generală favorabilă desfăşurării unui proces educaţional performant. Sunt întru totul convins şi încredinţat că linia ascendentă pe care Seminarul Teologic Ortodox a pornit în ultima vreme va continua şi în acest an şcolar, urmând ca, într-un viitor cât mai apropiat, această unitate de învăţământ să devină una dintre cele mai prestigioase din învăţământul preuniversitar clujean. Nu îmi rămâne decât să vă urez să aveţi parte de un an şcolar bun, cu multe împliniri, asigurându-vă întru totul de buna colaborare a Inspectoratului Şcolar Judeţean“, a spus pr. prof. Marian Sidon.
Noul an şcolar la Alba Iulia
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a participat la deschiderea noului an şcolar la Seminarul Teologic Ortodox şi la Colegiul Militar din Alba Iulia.
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Mitropolit Simion Ştefan“, slujba de Te Deum pentru începerea noului an şcolar preuniversitar 2013-2014 a fost oficiată de IPS Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei înconjurat de părinţii profesori de la Seminar. Dascălii de la Seminar sunt cei care îi pregătesc pe elevi pentru a deveni „cetăţeni ai raiului“, iar teologia este nu numai vorbire despre Dumnezeu, cât mai ales trăire în Dumnezeu. Manifestările, s-au desfăşurat în prezenţa elevilor seminarişti, a părinţilor şi rudelor acestora, a corpului profesoral şi a altor invitaţi.
Seminarul de la Alba Iulia s-a înfiinţat începând cu anul de învăţământ 1991-1992. Noul sediu al Seminarului a fost inaugurat în data de 1 decembrie 2012. Clădirea cuprinde 12 săli de clasă, laboratoare, şi o bibliotecă la standarde moderne şi găzduieşte orele de curs pentru cei aproape 300 de elevi care studiază, în prezent, în această şcoală. În curs de finalizare se află capela cu hramul „Sfântul Simion Ştefan“, aflată în centrul campusului, dar şi celelalte clădiri (şcoala primară, sala de sport, terenul de sport şi o sală de festivităţi). Începând cu anul acesta, 2013, s-a înfiinţat o nouă clasă la profilul uman, cu specializarea Ştiinţe sociale.
IPS Irineu a vizitat, a participat, apoi, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia. La festivitate au participat cei aproximativ 400 de elevi din toţi anii de învăţământ, părinţi şi rude ale acestora, reprezentanţi ai eşaloanelor superioare, ai administraţiei publice locale şi inspectoratului şcolar judeţean.
Început de an şcolar la Oradea
Ca în fiecare an, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea şi-a deschis, luni, 16 septembrie, porţile pentru un nou an şcolar. Duminică, 15 septembrie, începutul anului şcolar a fost marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în Paraclisul cu hramul „Sfântul Niceta de Remesiana“ din clădirea unde funcţionează clasele de liceu. Luni 16 septembrie, festivitatea oficială de deschidere a anului şcolar a avut loc în clădirea unde funcţionează clasele primare şi de gimnaziu ale acestei şcoli confesionale ortodoxe din Oradea.
În prezenţa PS Episcop Sofronie, festivitatea a debutat cu săvârşirea slujbei de Te-Deum la început de an şcolar. Pr. profesor Radu Rus, directorul Liceului, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, cu ocazia deschiderii anului şcolar 2013-2014, mesaj ce se constituie într-un adevărat program de acţiune, care reclamă „o intensificare a conlucrării tuturor factorilor implicaţi în educaţie: statul, societatea civilă, părinţii, elevii şi dascălii, centrele eparhiale şi parohiile, pentru a reduce efectele negative ale crizei contemporane şi pentru a promova principii educaţionale sănătoase, astfel încât educaţia să devină o prioritate naţională constantă, o bază solidă a evoluţiei noastre spre un viitor mai bun“.
Pr. profesor Florin Negruţiu, inspector şcolar de religie, a transmis un mesaj din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, evidenţiind faptul că „învăţământul bihorean reprezintă cu cinste învăţământul românesc, iar Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea se înscrie în traiectoria responsabilităţii actului pedagogic, ceea ce a determinat performanţe deosebite la competiţiile şcolare locale, judeţene şi naţionale, completate de activităţi extracurriculare şi parteneriate cu numeroase instituţii“. Oficialităţilor din prezidiu li s-au adăugat reprezentaţi ai Primăriei Municipiului Oradea, ai Consiliului Judeţean Bihor, precum şi ai Poliţiei de Proximitate, care au asigurat conducerea liceului de toată colaborarea şi sprijinul în vederea promovării identităţii naţionale şi confesionale.
PS Sofronie, Episcopul Oradiei, a rostit un cuvânt de binecuvântare, exprimându-şi recunoştinţa faţă de corpul profesoral şi faţă de părinţii care au ales ca ai lor copii să studieze într-o şcoală a Bisericii. Ierarhul a amintit faptul că procesul educaţional trebuie completat cu o formare duhovnicească adecvată. Având în vedere proximitatea anului 2014, care este declarat „Anul Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ în Patriarhia Română, PS Sofronie a recomandat intensificarea programelor catehetice în vederea pregătirii elevilor pentru primirea adecvată şi cât mai deasă a Sfintelor Taine, precum şi asumarea modelului mărturisirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni în viaţa noastră. Ierarhul i-a binecuvântat pe elevi şi le-a adresat câteva îndemnuri.
„Timpul pe care îl petreceţi jucându-vă trebuie să îl câştigaţi pentru cunoaştere, pentru a creşte sufleteşte. Să nu uitaţi, dragi copii, că şcoala vă învaţă generozitatea şi vă ajută să vă luptaţi cu egoismul. Căutaţi să fiţi deschişi spre colegii voştri, spre dascălii voştri, spre lumina cărţilor. Petreceţi cât mai mult timp în lumea cunoaşterii şi veţi avea rezultate extraordinare, de care vă veţi bucura. Vă binecuvântăm din toată inima şi cu toată căldura, asigurându-vă de întregul nostru sprijin“. După încheierea festivităţii, PS Episcop Sofronie a vizitat sălile de clasă şi a stat de vorbă cu profesorii, cu elevii şi cu părinţii acestora, binecuvântându-i şi urându-le mult succes şi putere de muncă în nou an şcolar.
Festivitate la Baia Mare
Festivitatea de deschidere a anului şcolar pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul“ Baia Mare, ciclul gimnazial şi liceal, a avut loc luni, 16 septembrie şi a debutat la Catedrala episcopală „Sfânta Treime“, cu Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, profesori ai Seminarului teologic băimărean. La Sfânta Liturghie a asistat Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care, la final, a rostit un cuvânt de binecuvântare. Răspunsurile liturgice au fost date de cei 210 elevi ai şcolii, conduşi de protopsalţii Catedralei. Evenimentul a fost marcat şi de hirotonirea întru diacon a teologului Ioan Todorca, absolvent al seminarului băimărean.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, a fost săvârşită slujba de Te-Deum pentru profesorii şi elevii de pe tot cuprinsul României. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul noului an şcolar, subliniind importanţa - fundamentată istoric şi social - educaţiei religioase în contextul unei societăţi în progresie secularizantă. De la catedrală, elevii şi profesorii s-au îndreptat spre capela Seminarului, unde li s-a transmis mesajul oficial al prof. Ana Lucreţia Maria Moldovan, inspector şcolar general al judeţului Maramureş.
Începutul şcolii în centrele Filantropia
Clopoţelul a sunat luni şi pentru câteva sute de copii ocrotiţi în aşezămintele sociale din judeţele Alba şi Mureş susţinute de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei împreună cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba.
„Prima zi de şcoală este o bucurie şi pentru copiii din casele de tip familial sau din celelalte aşezăminte pentru copii din cuprinsul Eparhiei de Alba Iulia. În fiecare an ne bucurăm pentru rezultatele bune obţinute de aceşti copii şi încercăm să le oferim tot sprijinul moral, toată dragostea şi căldura părintească de care au nevoie pentru a-şi croi un viitor“, a spus părintele Nicolae Ignat, consilierul social al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, conform unui comunicat transmis de Asociaţia Filantropia.
La Alba Iulia, la Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare“, unul dintre copii a mers pentru prima dată la şcoală în clasa I, alţi şase sunt în clasele gimnaziale, iar patru adolescenţi la liceu. La Aşezământul Social „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ Aiud, doi copii sunt înscrişi la grădiniţă, iar 17 copii în clasele I-VIII la Şcoala generală „Axente Sever“ Aiud. La Aşezământul Social „Sfântul Gheorghe“ din Sebeş, trei copii din casa de tip familial au mers în clasa I, iar alţi doi sunt la liceu, în timp ce, din cei 20 de beneficiari ai centrului de zi, şase sunt în clasa I. O situaţie specială este la casele de tip familial „Sfânta Ana“ şi „Sfânta Maria“ din Alba Iulia, unde o parte dintre copiii cu dizabilităţi vor urma cursuri speciale în incinta caselor, prin Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Alba Iulia, iar 16 copii vor urma cursuri normale, cinci dintre aceştia fiind în clasa pregătitoare şi alţi cinci în clasa I. La Casa de tip familial „Sfânta Varvara“ din Baia de Arieş patru copii au început şcoala, dintre care unul în clasa pregătitoare. La Casa de tip familial „Sfântul Ciprian“ din Ocna Mureş, zece copii au început şcoala, dintre care trei în clasa I.
Şi copiii din aşezămintele sociale patronate de Arhiepiscopia Alba Iuliei în judeţul Mureş au început şcoala. La Reghin, în casele de tip familial „Casa Maria I“ şi „Casa Maria II“, 29 de copii urmează cursurile şcolare, dintre care şase la liceu şi restul în clasele I-VIII. În casele de tip familial „Sfântul Gheorghe“ şi „Sfântul Teodor“ din Sâncraiul de Mureş, 12 copii au început şcoala în clasele I-VIII, doi frecventează liceul, iar doi sunt preşcolari.
Acestea sunt doar câteva exemple din aşezămintele sociale pentru copii susţinute de Arhiepiscopia Alba Iuliei, împreună cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba, în judeţele Alba şi Mureş. În prezent, peste 700 de copii din Alba şi Mureş beneficiază de servicii sociale în cele aproximativ 40 de centre şi aşezăminte. La nivelul eparhiei, în cele două judeţe, funcţionează 18 case de tip familial, în care sunt ocrotiţi aproximativ 230 copii, un centru de formare a deprinderilor pentru viaţă independentă pentru 15 copii, şase centre de zi pentru copii pentru 150 de beneficiari, 11 centre educaţionale pentru 275 de copii, un centru rezidenţial pentru 14 copii, două centre şcoală specială pentru 30 copii cu dizabilităţi şi un centru de zi pentru copii antepreşcolari, în care sunt ocrotiţi 34 de copii. Centrele funcţionează în parteneriat cu Consiliile Judeţene Alba şi Mureş prin Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cele două judeţe, dar beneficiază şi de sprijinul administraţiilor locale sau a altor parteneri locali, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba.
Început de an şcolar la Avrig
Pentru elevii şi cadrele didactice din Liceul Teoretic din Avrig, care poartă numele marelui cărturar al neamului românesc Gheorghe Lazăr, născut în localitatea situată la poalele muntelui Suru, începutul anului şcolar 2013-2014 s-a desfăşurat într-un cadru marcat de o emoţie specială. Este vorba despre emoţia generată de inaugurarea noului corp de clădire, respectiv, corpul C, în care se vor desfăşura începând de anul acesta cursurile claselor liceale.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului naţional şi cu o slujbă de binecuvântare oficiată de preoţii de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din localitate, protopopul de Avrig, Vasile Gafton şi preotul Ioan Chidu. Directorul liceului, profesorul Marius Novac, a marcat evenimentul deschiderii unui nou sediu al liceului, o clădire nouă, modernă, care oferă elevilor şi cadrelor didactice posibilităţi de creştere semnificativă a actului educaţional, dar şi al capacităţii bazei materiale. Noul sediu este rodul unui efort colectiv de mulţi ani, al unui proiect european, care cuprinde construirea acestui nou corp de clădire cu şapte săli de clasă, trei laboratoare de fizică, biologie şi chimie, o bibliotecă modernă şi un centru de documentare şi informare, 10 cabinete didactice şi două terenuri de sport în aer liber.