Binecuvântări pentru credincioșii din localitatea Coarnele Caprei
Parohia Coarnele Caprei a fost joi, 20 aprilie, gazda unui eveniment inedit: Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Înălțarea Domnului”, săvârșind totodată Taina Sfântului Botez pentru pruncul Elisei Constantinescu, fiul preotului paroh, Petru Constantinescu.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, Preasfinția Sa a explicat de ce se cântă de Paști „Câți în Hristos v‑ați botezat”: „În aceste zile, Domnul împărtășește un dar deosebit în Biserică. De aceea, în primele veacuri creștine, adulții se botezau în chip deosebit în marile sărbători, primele două‑trei zile de Paști, Crăciun, Bobotează și altele. De aceea, la aceste praznice, în loc de cântarea «Sfinte Dumnezeule» se cântă «Câți în Hristos v‑ați botezat, în Hristos v‑ați și îmbrăcat». Era o pregătire care presupunea post, cateheză pentru cei care urmau să se boteze, care putea să dureze până la trei ani. Acest lucru era pentru ca acela care se botează să înțeleagă ce mărturisește și că botezul devine legământ între el și Dumnezeu”.
Ca răsplată pentru activitatea desfășurată în parohie, pr. Petru Constantinescu a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei distincția Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul împreună cu preoții și credincioșii prezenți au mers în curtea sfântului lăcaș, unde a avut loc slujba de binecuvântare a clopotniței, a clopotelor și a casei parohiale.