Binecuvântări şi hramuri în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Un articol de: Darius Echim - 18 August 2025

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 17 august, Înaltprea­sfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramu­reșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Blăjenii de Jos, județul Bistrița-Năsăud, unde a resfințit biserica parohială.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, edificată între anii 1986 și 1992, după lucrările de restaurare și înfrumusețare din ultimii ani. Ierarhul a oficiat, la Altarul de vară din curtea bisericii, Sfânta Liturghie, iar după citirea pericopei evanghelice duminicale, în care este relatată minunea vindecării lunaticului, a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind grija tatălui din Evanghelie, care avea ca dorință principală să-și vadă copilul sănătos. Pornind de la acest exemplu, ierarhul i-a îndemnat pe părinții de astăzi să poarte grijă atât de sănătatea trupească, cât și de cea sufletească a copiilor lor, oferindu-le o educație aleasă. În acest sens, Mitropolitul Clujului a arătat că trei instituții fundamentale au responsabilitatea de a contribui la formarea copiilor și a tinerilor: Familia, Biserica și Școala. Îndemnul a fost întărit prin cuvintele Înțeleptului Solomon: „Deprinde-l pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6).

„Să avem grijă de sănătatea trupească și sufletească a copiilor noștri. Toată lumea va fi mai bună dacă vom reuși să-i creștem pe copii sănătoși și credincioși”, a spus Înalt­preasfinția Sa. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial. 

Părintele Mitropolit Andrei a acordat distincţii preotului paroh Anchidim Fetinca, preotului pensionar Corneliu Mureșan, fiu al satului, epitropului bisericii, Ioan Drența, și altor binefăcători, între care şi primarului comunei Șin­tereag, Ioan Bob.

Hram la Mărişel

În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, sâmbătă, 16 august, Părintele Mitropolit Andrei a liturghisit la Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, cu prilejul hramului. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Mărturisitori pentru Hristos”. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava, dirijat de Daniel Maxemiuc. 

În cadrul slujbei, Înaltprea­sfin­ția Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru Popa pe seama Parohiei Surduc din Protopopiatul Turda. La finalul slujbei, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Paisie Plic, a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la hram.