Biografii luminoase: Vladimir N. Lossky

Un articol de: Ionuţ Bursuc - 01 Iulie 2007

A fost un important teolog din emigraţia rusă. S-a născut în 1903 şi a fost exilat din Rusia în 1922. S-a mutat la Paris doi ani mai târziu şi a fost primul decan al Institutului teologic „Sf. Dionisie“ din Paris, unde a predat teologia dogmatică. Este cunoscut mai ales pentru lucrarea „Teologia mistică a Bisericii de Răsărit“.

Vladimir s-a născut la 26 mai 1903, în familia lui Nicolai Onufrievici Lossky, filosof şi profesor la Universitatea din Sankt Petersburg. După ce Vladimir şi-a început studiile la Universitatea din Petersburg, Nicolai Lossky şi familia sa au fost expulzaţi din Rusia, în noiembrie 1922. Vladimir a fost silit să-şi continue studiile la Praga, în Cehia, iar apoi la Sorbona, în Paris (unde se stabilise familia sa). Era interesat mai ales de patristica greacă şi de filosofia medievală occidentală. A fost primul decan al Institutului teologic „Sf. Dionisie“ din Paris, unde a predat teologie dogmatică. A rămas acolo până la moartea sa neaşteptată (la vârsta de numai 54 de ani), la 7 februarie 1958. Pe lângă faptul că a fost decanul Institutului „Sf. Dionisie“, Lossky este cunoscut mai ales pentru lucrarea sa numită „Teologia mistică a Bisericii de Răsărit“, prima sinteză patristică de teologie a dogmei, care s-a bucurat de o largă recunoaştere în întreaga lume ortodoxă.