Biruinţa credinţei asupra îndoielii

Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31

"Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui."

Sfânta Evanghelie din duminica de după sărbătoarea Învierii Domnului este Evanghelia Duminicii numită Duminica Tomii pentru că al doilea personaj principal în această Evanghelie, pe lângă Mântuitorul Iisus Hristos, este Sfântul Apostol Toma. Evanghelia este plină de înţelesuri duhovniceşti sau semnificaţii spirituale pentru viaţa Bisericii în general şi pentru viaţa fiecărui creştin în special.

Biserica trăieşte din credinţa Apostolilor, iar modul în care Apostolii au arătat credinţa lor în Iisus Hristos cel Înviat este lumina credinţei Bisericii. Evanghelia ne arată că în seara zilei Învierii Sale Mântuitorul Iisus Hristos a intrat prin uşile încuiate în casa în care se aflau ucenicii Săi adunaţi de frica iudeilor şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi"(Ioan 20, 21-22). Toma însă nefiind de faţă la prima arătare a Mântuitorului în mijlocul ucenicilor Săi a zis mai târziu: "Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui nu voi crede" (In. 20, 25). De aceea, pentru a-l încredinţa pe Toma de realitatea învierii Sale ca şi pe ceilalţi ucenici, după opt zile, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat încă o dată Apostolilor Săi, trecând, de asemenea, prin uşile încuiate şi stând în mijlocul lor le-a zis: "Pace vouă", dar acum S-a adresat în mod deosebit lui Toma zicându-i: "Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fii necredincios, ci credincios". (Ioan 20, 27)

Hristos, Domnul vieţii şi Dumnezeu adevărat

Mântuitorul, într-un mod pedagogic sau pastoral şi pe un ton de mustrare, i-a arătat lui Toma realitatea sau adevărul Învierii Sale din morţi printr-o dovadă palpabilă, fizică, de atingere a trupului Său înviat din morţi. În momentul în care Sfântul Apostol Toma a atins cu mâinile lui urmele cuielor din mâinile lui Iisus şi urma rănii pe care a lăsat-o lancea care I-a străpuns coasta Lui, el nu a zis: cred că ai înviat, ci a spus ceva mai mult: "Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 20, 28). Adică Toma a mărturisit că Mântuitorul Iisus Hristos este Domnul sau Stăpânul vieţii şi Dumnezeu adevărat. Cântările liturgice ale Bisericii, pe care le auzim cântându-se la strană în această duminică, mai ales la Utrenie, spun că atunci când Toma a atins coasta Mântuitorului Înviat din morţi el s-a atins de "osul dumnezeirii Sale". Deci, Sfântul Apostol Toma nu a mărturisit doar Învierea lui Hristos, ci şi dumnezeirea Sa. Toma s-a atins de un trup văzut şi L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut prezent în trupul Său înviat, a atins trupul limitat şi a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat; a atins trupul cel creat sau zămislit din Fecioara Maria şi a mărturisit pe Dumnezeu Creatorul Cel necreat.

Îndoiala poate fi vindecată

Deşi, la început, Sfântul Toma s-a îndoit, îndoiala lui a fost biruită sau vindecată în sensul că el a devenit un mărturisitor puternic al adevărului Învierii Mântuitorului şi al dumnezeirii Sale. Ca atare, Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus lui Toma: "Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!" (Ioan 20, 29), adică fericiţi sunt cei ce n-au văzut cu ochii trupului, dar au crezut. Deci credinţa nu este o vedere fizică, trupească, prin simţuri, ci este o vedere spirituală, cunoaşterea realităţilor spirituale nevăzute şi netrecătoare.

Mântuitorul Iisus Hristos îi fericeşte pe cei ce au această putere sau capacitate spirituală de a cunoaşte cele nevăzute, de a vedea dincolo de vederea fizică, corporală. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune : "Cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice" (II Corinteni 4, 18). Dumnezeu, fiindcă este netrecător şi nemărginit, nu poate fi văzut cu ochii noştri trupeşti sau fizici limitaţi. Însă sufletul care este luminat de credinţă poate vedea dincolo de vederea fizică.

Evanghelia de astăzi se termină cu învăţătura sau concluzia cea mai profundă referitoare la credinţă. "Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui" (Ioan 20, 31).

Răsplata pentru credinţă, viaţa veşnică

Evanghelia nu se referă doar la credinţa şi convingerea lui Toma, ci se referă la toţi cei care vor crede în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut Care S-a făcut văzut prin întrupare pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Iar rodul credinţei în El este viaţa veşnică. De aceea, când mărturisim credinţa în Iisus Hristos şi în Învierea Lui noi ne-am decis deja că dorim să avem viaţă veşnică. Noi credem în Dumnezeu nu pentru ca să ne meargă mai bine aici în lume, să avem un avantaj trecător, ci noi credem în Dumnezeu, în Iisus Hristos Cel Înviat, pentru că vrem să trăim veşnic în iubirea Lui, adică să primim viaţa veşnică în comuniune cu El şi cu Preasfânta Treime. Aceasta este concluzia Evangheliei de astăzi. Deşi multe alte minuni a făcut Iisus, nu s-a scris despre toate minunile Sale, ci doar despre o parte din ele. Aşadar, scopul scrierii Evangheliei este acela de a întări credinţa Bisericii, iar cine crede în Iisus Hristos, Cel Răstignit şi Înviat ca fiind, cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu, acela are viaţă veşnică. Scopul credinţei este, deci, acela de-a iubi şi dobândi viaţa veşnică. Credinţa nu este o simplă convingere intelectuală, de ordin filosofic sau cultural, ci ea este o legătură vie între credincios şi Dumnezeu, iubitorul de oameni.

Credinţa nu este o aşteptare pasivă, ci şi o pregustare spirituală a Împărăţiei cerurilor prin rugăciune şi iubire jertfelnică

Aceasta ne-o spune Sfântul Apostol Pavel zicând: "Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite şi dovedirea celor nevăzute" (Evrei 11, 1). Deci ea este o pregustare a unor realităţi promise şi o dovedire a unor daruri sfinte nevăzute cu ochii trupeşti. Prin urmare, vedem că, de fapt, credinţa este o relaţie, o legătură vie cu Dumnezeu Care ne promite ceva şi ne dăruieşte în arvună bucuria comuniunii cu El: "Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul" (Psalmi 33, 8). Toate Sfintele Taine sau Sacramente ale Bisericii sunt o pregustare a bucuriei din Împărăţia cerurilor, din bucuria lui Hristos Cel Înviat din morţi. De unde ştim noi aceasta? De la Sfântul Apostol Petru. Ce spune, de fapt, Sfântul Apostol Petru? "Pe Iisus Hristos fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită" (I Petru1, 8).

"Îl iubiţi deşi nu-L vedeţi, credeţi în El deşi nu-L vedeţi acum, dar crezând vă bucuraţi în El cu o bucurie negrăită", mai presus de orice exprimare în cuvinte şi preaslăvită, adică o bucurie care vine din slava lui Dumnezeu, de la Hristos Cel Înviat din morţi şi înălţat întru slava cerească. Aceasta înseamnă bucurie negrăită şi preaslăvită, bucuria slavei Învierii Sale. Apoi, Sfântul Apostol Petru adaugă imediat: "Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor" (I Petru 1, 9). Cu alte cuvinte el spune: Recompensa sau răsplata pentru credinţa voastră este mântuirea sufletelor voastre, adică unirea voastră cu Dumnezeu. Îl iubiţi pe Cel pe care nu l-aţi văzut, credeţi în Cel pe care nu-L vedeţi, dar vă bucuraţi întru El cu bucurie negrăită şi preaslăvită. Deşi nu Îl vedem cu ochii trupeşti, Îl simţim, prin credinţă, cu toată inima şi cu toată fiinţa noastră. Iar când se stabileşte legătura noastră cu El prin credinţă, prin rugăciune şi prin fapte bune, prezenţa lui Hristos în viaţa credinciosului aduce multă bucurie negrăită şi preaslăvită. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662), în secolul al VII-lea, a vorbit despre virtutea credinţei pe care o consideră a fi puterea de legătură, energia care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită, imediată şi mai presus de înţelegere a credinciosului, a celui ce crede, cu Dumnezeu Cel crezut. Este, deci, foarte clar că pentru Sfinţii Bisericii credinţa nu este simplă convingere intelectuală, ci o putere duhovnicească care înfăptuieşte legătura între cel care crede şi Dumnezeu Cel crezut. În această legătură nevăzută trăim noi, în legătura vie între noi credincioşii şi Dumnezeu Cel nevăzut, dar prezent real. Iar prezenţa Lui în om este roditoare de bucurie negrăită şi preaslăvită în viaţa noastră zilnică încă începând din lumea aceasta, de pe pământ. De aceea, Mântuitorul spune: "Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi" (Ioan 11, 25). Chiar dacă moare cu trupul, va fi viu cu sufletul. Iată cum credinţa aceasta ca legătură vie dintre credincios şi Dumnezeu în care credem este lumina vieţii Bisericii pe pământ şi arvuna vieţii celei veşnice şi pregustarea bucuriei preaslăvite din Împărăţia Preasfintei Treimi.

Credinţa, un dar ce trebuie cultivat

În Duminica Tomii trebuie să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darul credinţei. Credinţa este un dar. Dumnezeu dăruieşte tututor oamenilor acest dar, însă nu toţi oamenii îl cultivă. Toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire, pentru că "Dumnezeu doreşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Timotei 2,4). Pentru faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, ca Persoană veşnic vie (cf. Facere 1,26), el are deja pusă temelia pentru legătura sa cu Dumnezeu, legătură personală, inteligentă şi iubitoare sau afectivă. Totuşi, nu toţi oamenii cultivă acest dar al legăturii lor posibile cu Dumnezeu. Mulţi oameni nu merg cu gândirea lor până la capăt ca să se întrebe cine a făcut cerul şi pământul, soarele şi luna, aerul şi apa de care oamenii beneficiază pentru a exista, ci se poartă în creaţia lui Dumnezeu ca şi când Dumnezeu nu ar exista. Dacă însă noi nu vrem să comunicăm cu Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu există. Cei care comunică totuşi cu El prin rugăciune, prin credinţă şi prin fapte bune, aceia primesc încă din lumea aceasta bucuria cea negrăită şi preaslăvită a credinţei lucrătoare prin iubire. Aici, pe pământ, uneori primim bucurie adesea printre necazuri, printre încercări, şi o primim doar ca pe o arvună, însă în Împărăţia lui Dumnezeu o vom primi în plinătate, mai ales după învierea cea de obşte, când şi trupul omului va participa la bucuria veşnică a sufletului său.

Să mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar al credinţei întrucât suntem fericiţi dacă am crezut, deşi nu am văzut cu ochii trupeşti, ci am văzut cu ochii sufleteşti adevărul Învierii lui Hristos. De aceea, noi cântăm duminica: "Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim".

Răspunsul la predicarea Evangheliei este credinţa noastră

Noi credem că Hristos-Domnul a înviat pentru că Sfinţii Apostoli care ne-au propovăduit Evanghelia lui Hristos au văzut cu ochii lor trupeşti pe Hristos Cel Răstignit şi Înviat. Credinţa vine din auzirea Evangheliei, iar apoi ea se confirmă şi se luminează prin bucuria prezenţei lui Hristos Cel Înviat în inima celui care crede. Aici vedem legătura tainică dintre predica Evangheliei ca propunere a adevărului credinţei şi răspunsul sau acceptul nostru în credinţă ca mărturisire: "Cred, Doamne, şi mărturisesc". Mai întâi ascultăm Evanghelia şi apoi mărturisim Crezul. De la cine am învăţat noi aceasta? De la femeile mironosiţe şi de la Sfinţii Apostoli. Femeile mironosiţe au fost cele dintâi persoane care au crezut în Învierea Mântuitorului. Când au crezut? După ce au ascultat vestea cea bună a Învierii Lui predicată de către înger la mormânt. "Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici (a spus îngerul femeilor purtătoare de aromate)… Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui…" (Marcu 16, 6 - 7). Cea dintâi vestire privind Învierea lui Hristos fost făcută de îngerii de la mormânt către femeile mironosiţe. Ele însă n-au spus: Ne îndoim, nu credem, ci au auzit şi au crezut. Apoi s-au întors spre casă cu bucurie şi cu teamă, teamă de mister, de neobişnuit, şi bucurie pentru vestea cea bună pe care au auzit-o şi care a rodit în inima lor multă credinţă. Au crezut din auzire pentru că li s-a vestit Evanghelia Învierii de către înger. Iar pe când se întorceau ele spre Ierusalim, pe neaşteptate, L-au întâlnit pe Însuşi Domnul Hristos Cel Înviat, Care le-a zis: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi". Credinţa lor venită din primirea Evangheliei a fost confirmată de întâlnirea lor cu Iisus Hristos Cel Înviat. Evanghelia ne spune că atunci când ele L-au văzut pe Iisus s-au închinat Lui, şi au cuprins picioarele Lui. Atingând picioarele lui Hristos, pe când s-au închinat în faţa Lui, femeile mironosiţe au simţit că, de fapt, adevărul împărtăşit lor de către îngeri prin predică, prin bună vestire, s-a confirmat prin întâlnirea cu Hristos Cel înviat. Şi de atunci până astăzi tot aşa se cultivă credinţa în viaţa Bisericii: auzim Evanghelia, credem în inima noastră adevărul ei şi mărturisim cu glas tare în Crez, iar apoi ne întâlnim cu Hristos în Sfânta Euharistie.

Prin credinţă vedem pe Hristos Cel înviat prezent în Biserica Lui

Când intrăm în biserică duminica sărutăm icoana Învierii lui Hristos, pe care o găsim pe iconostasul mic din dreapta, ne întâlnim cu Hristos prin rugăciune şi prin ascultarea Evangheliei, iar apoi, într-o formă sensibilă, ne întâlnim cu El în Sfânta Euharistie, primind Trupul şi Sângele Lui, ca arvună a vieţii şi iubirii veşnice din Împărăţia cerurilor. Ceea ce au trăit femeile mironosiţe sau purtătoare de aromate, ceea ce au trăit ucenicii care l-au văzut pe Hristos înviat şi au atins coasta Lui străpunsă, aceea se mărturiseşte şi transmite de către Biserică. Din credinţa celor care L-au văzut cu ochii trupeşti pe Hristos Cel înviat ne întărim credinţa noastră văzându-L pe Hristos cu ochii sufletului sau cu ochii credinţei.

De aceea putem spune "Învierea Lui Hristos văzând" şi Îi mulţumim Lui pentru darul cel mare al credinţei ca mod de cunoaştere a prezenţei Lui iubitoare în viaţa Bisericii şi în viaţa noastră a fiecăruia. Prin urmare, să fim şi noi vestitori ai Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, să fim şi noi mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru oameni spre slava Lui şi spre a noastră mântuire. Amin!

 

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române