Biserica, alături de cei greu încercaţi
În ziua de 22 septembrie, un mare necaz s-a abătut asupra familiei lui Ion Ivaşcu din Forotic, când în urma unui incendiu acesta a văzut cum truda sa de o viaţă se pierde în puterea focului ce îi cuprinsese întreaga casă. Deşi era o casă modestă, din bârne de lemn, pentru Ion, soţia sa Maria, bolnavă şi imobilizată în scaun cu rotile, şi pentru fiica şi nepoţii săi, era căminul lor şi locul liniştii şi sălăşluirii lor de zi cu zi. Văzând necazul şi încercarea ce s-au abătut asupra acestei familii, Parohia Forotic s-a arătat înţelegătoare şi grabnic ajutătoare în alinarea necazurilor acestora, implicându-se activ în ajutorarea lor atât prin intermediul Consiliului parohial, cât şi al Comitetului parohial, care au început o colectă, reuşind să mobilizeze credincioşii acestei comunităţi reduse în vederea ajutorării acestei familii. Colecta s-a concretizat atât prin alimente, lucruri de primă necesitate, cât şi în bani, adunându-se de la credincioşi suma de 4.000 de lei. Consiliul local a venit de asemenea în ajutorul acestei familii, astfel încât prin buna colaborare a parohiei cu autorităţile locale s-a reuşit achiziţionarea lemnului pentru acoperiş, iar credincioşii au donat o parte din ţigla pentru acoperiş. Părintele Olimpiu Silaghi ne-a precizat: "Nădejdea noastră, a tuturor celor implicaţi, este ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, această familie să aibă un acoperiş deasupra capului cât mai curând, conştienţi fiind că iarna bate la uşă, iar sărbătorile sunt mai frumoase în casa ta, lângă familia ta, alături de cei dragi şi de cei care atunci când viaţa o cere ştiu să fie om pentru om".