„Biserica are rolul de a pregăti lumea pentru împărăţia cerurilor“

Un articol de: Constantin Ciofu - 15 Iulie 2013

PS Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit ieri Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Berezeni 1, Protopopiatul Huşi, judeţul Vaslui. La finalul Sfintei Liturghii, oficiată de ierarhul locului, au fost oferite distincţii de vrednicie tuturor celor care au sprijinit construcţia sfântului lăcaş. Anul viitor vor fi demarate lucrările de pictură.

Cea mai mare biserică din Eparhia Huşilor a primit ieri veşmântul sfinţirii. Peste 5.000 de credincioşi din localitatea Berezeni, judeţul Vaslui, şi din alte părţi ale ţării au participat la acest eveniment deosebit. PS Corneliu a fost întâmpinat de dimineaţă de soborul de preoţi, de sute de credincioşi şi de autorităţile locale şi judeţene. Oamenii au oferit ierarhului flori, bucurându-se astfel de prezenţa Episcopului Huşilor. După târnosirea lăcaşului de închinăciune, ierarhul locului a oficiat Sfânta Liturghie. Din soborul de preoţi au mai făcut parte arhim. Serafim Bodnar, consilier economic al Episcopiei Huşilor, pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor, pr. Marius Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huşi, şi arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ. Slujba a fost săvârşită în altarul de vară al parohiei, ridicat la iniţiativa părintelui paroh Gheorghe Bârsan. Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de tineri de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, o parte din ei fiind absolvenţi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi. Oamenii au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat sfintei mese. „Am venit cu multă credinţă la această slujbă pentru a primi binecuvântare de la Dumnezeu. A fost o slujbă deosebit de frumoasă. M-am închinat în sfântul altar şi am cerut de la Dumnezeu întărire în credinţă, pace în lume şi ajutor în necazuri“, a spus Maria Grigore din Fălciu.

„Ridicarea unei biserici este o mare jertfă“

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a adresat la finalul slujbei de sfinţire a bisericii parohiei Berezeni un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a III-a după Rusalii. „Este nevoie de curăţirea sufletului şi de a-l face purtător de lumină. Lumina cea mare a sufletului este urmarea lui Hristos, Mântuitorul nostru. A-L urma pe Hristos înseamnă a privi spre cele veşnice şi a nu ne lega de cele trecătoare. Hristos ne învaţă că nu trebuie să ne legăm de lucrurile pământeşti, trecătoare. Cei ce fac aceasta, de multe ori, sfârşesc tragic. Mântuitorul ne cheamă să ne punem grija doar în El. Hristos este izvorul vieţii şi poartă de grijă pentru toate făpturile sale. Oamenii trebuie să fie solidari şi milostivi cu cei aflaţi în nevoi. În această lume există foarte multă suferinţă. Mulţi oameni suferă în singurătate pentru că de multe ori şi ei sunt vinovaţi. Unii oameni nu au ştiut cum să-şi educe proprii copii pe care legea lui Dumnezeu şi Biserica îi învaţă că trebuie să fie recunoscători pentru binele pe care l-au primit de la părinţii lor“, a explicat Episcopul Huşilor. Preasfinţitul Corneliu a vorbit apoi de importanţa bisericii în viaţa unei comunităţi. „Această biserică s-a ridicat cu multă osteneală şi dragoste faţă de Dumnezeu. Biserica are rolul de a pregăti lumea pentru împărăţia cerurilor, de a o învăţa şi de a o face conştientă de ce trăieşte pe acest pământ. Ridicarea unei biserici este o mare jertfă. Dumnezeu primeşte dragostea şi jertfa celor care o oferă pentru veşnicie“, a adăugat Episcopul Huşilor.

Părintele paroh Gheorghe Bârsan a mulţumit Preasfinţitului Corneliu pentru încrederea acordată şi pentru „ajutorul nemărginit“ pe care Preasfinţia Sa l-a oferit de-a lungul vremii. Gândul de recunoştinţă al preotului paroh s-a îndreptat apoi către cei care au ajutat la ridicarea uneia dintre cele mai reprezentative biserici din Eparhia Huşilor.

Fiii satului Berezeni, prezenţi la slujba de sfinţire

Sfinţirea bisericii parohiei Berezeni 1, Protopopiatul Huşi, a fost un prilej pentru fiii satului de a reveni în locurile natale. Aceasta cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ei au contribuit la edificarea lăcaşului de închinăciune. Domnul Gică Zanet, membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor, este fiu al satului Berezeni, fiind botezat în vechea biserică parohială cu hramul „Sfântul Nicolae“. „Atât cât m-a ajutat Dumnezeu, mi-am adus contribuţia la ridicarea noii biserici parohiale din Berezeni. Am încercat să fiu mereu aproape de părintele paroh Gheorghe Bârsan, sfătuindu-ne chiar de la începutul derulării lucrărilor. Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să ducem la bun sfârşit această lucrare. Ori de câte ori vin acasă, aici, la Berezeni, de fiecare dată particip la Sfânta Liturghie. Am o mare bucurie în suflet când văd această biserică îmbrăcată în straie de sărbătoare. Este impresionant că la acest moment au venit foarte mulţi preoţi şi credincioşi. Vom fi alături în continuare de părintele paroh Gheorghe Bârsan, care caută o echipă de pictori destoinici pentru a îmbrăca sfântul lăcaş în veşmântul picturii. Sperăm ca aceste lucrări să înceapă anul viitor cu ajutorul localnicilor, al sponsorilor şi al altor persoane care iubesc Biserica lui Hristos“, a spus Gică Zanet.