Biserică aşteptată de aproape un secol
Parohia doljeană Busu a îmbrăcat duminică, 16 octombrie, haină de sărbătoare cu ocazia sfinţirii bisericii cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Ioan Botezătorul". Evenimentul, aşteptat de aproape un secol, a fost marcat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Situată la aproximativ 50 de kilometri de Municipiul Craiova, pe ruta Breasta - Rasnic Greceşti, Parohia doljeană Busu a adunat, în Duminica a XXI-a după Rusalii, peste două sute de credincioşi, cu ocazia sfinţirii bisericii cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Ioan Botezătorul". Slujba de târnosire a lăcaşului de cult şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. "Sufletul omului însetează după Cuvântul lui Dumnezeu" La finalul slujbei, credincioşii prezenţi au ascultat cuvântul de învăţătură al IPS Irineu, care a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală, Pilda Semănătorului. În acest context, Mitropolitul Olteniei a arătat că, încă de la Botez, omul este chemat să fie asemenea pământului celui roditor din Evanghelie: "Fiecare dintre noi suntem ţarina lui Dumnezeu. Aşa cum pământul, dacă rămâne fără sămânţă şi nepregătit pentru semănat, se umple de spini şi pălămidă, la fel şi sufletul nostru, dacă nu are cuvântul lui Dumnezeu, se înrăieşte şi moare. Iată pentru ce a venit Mântuitorul Hristos în lume! El a văzut că suntem înţeleniţi de spinii acestei vieţi. Cu toţii ne regăsim în cuvântul Evangheliei de astăzi. Avem în faţă mai multe tablouri: tabloul omului păcătos, precum piatra, drumul sau ţarina plină de mărăcini şi tabloul omului credincios, asemenea pământului bogat". Totodată, Înalt Preasfinţia Sa a arătat că numai un suflet sănătos, dezlipit de patimi şi ispite, este capabil să primească Cuvântul lui Dumnezeu şi să aducă rod însutit de credinţă şi fapte bune: "În mâna Lui sunt zilele existenţei noastre şi numai El ştie să le numere. De aceea grija noastră trebuie să se îndrepte întotdeauna spre suflet. Fără suflet trupul este mort, putrezeşte şi se face tot una cu pământul. Prin urmare, sufletul este acela care trebuie îngrijit şi pregătit pentru primirea seminţei celei bune. Pentru aceasta Dumnezeu a trimis în lume pe Sfinţii Săi Apostoli, care la rândul lor au aşezat în Biserică episcopi şi preoţi, pentru a vorbi despre Cuvântul Său. În acest mare dar stă toată bogăţia Bisericii noastre, pentru că aici s-a păstrat şi de aici s-a transmis Sfânta Evanghelie. În viaţa poporului român Cuvântul lui Dumnezeu a fost aşezat întotdeauna la loc de mare cinste. Cu câtă migală şi trudă au transcris strămoşii noştri Psaltirea sau Sfânta Scriptură, poate cu mult înaintea altor popoare din Europa. Aceasta înseamnă că există o sete după Dumnezeu. Sufletul omului însetează după Cuvântul lui Dumnezeu. Iată de ce trebuie să păstrăm aceste mărgăritare de mare preţ permanent în inimile noastre, pentru a aduce rod însutit şi înmiit". Pentru osteneala depusă la ridicarea sfântului lăcaş de închinare, părintele paroh Aurel Militatu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. La propunerea părintelui protoiereu Teodor Ciontu, au fost acordate mai multe gramate de mulţumire pecetluite cu semnătura IPS Părinte Mitropolit Irineu. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2005 Ridicarea acestui lăcaş de cult în Parohia Busu este o năzuinţă mai veche a credincioşilor. În urmă cu aproape o sută de ani (1904), vechea biserică din lemn a parohiei a fost distrusă în totalitate de un incendiu. Încercările de ridicare a unei noi biserici s-au concretizat abia în anul 2005, prin punerea pietrei de temelie la actualul lăcaş de închinare. Lucrările au fost finalizate prin sprijinul financiar al Secretariatului de Stat pentru Culte, cu osteneala enoriaşilor şi a autorităţilor locale.