Biserica „Buna Vestire“ din Parohia Troianu va fi resfinţită
Duminică, 20 octombrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Eparhiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie şi târnosirea bisericuţei de lemn cu hramul „Buna Vestire“ din Parohia Troianu, municipiul Râmnicu Vâlcea. La acest eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei de stat, locale şi centrale, preoţi şi credincioşi din municipiul Râmnicu Vâlcea, din eparhie, dar şi din ţară. Credincioşii prezenţi la sărbătoare se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Antonie ce vor fi aduse sâmbătă, 19 octombrie, ora 16:30, de la mănăstirea vâlceană Iezer. (Arhid. Ioan Liviu Găman)