Biserica: ce înţelegem prin acest cuvânt?
Definiţia cea mai concretă, mai palpabilă este aceea conform căreia biserica (scris cu minusculă) este o clădire sau un spaţiu consacrat slujirii liturgice. Asta are în vedere şi Sfântul Apostol Pavel în prima lui scrisoare către cei din Corint, în versete precum: „Aud că atunci când vă adunaţi în biserică, între voi sunt dezbinări“ (I Corinteni 11, 18); „Dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu“ (I Corinteni 14, 28).
Al doilea înţeles, poate la fel de uzual, este cel de instituţie eclezială care îşi exercită, de obicei, autoritatea în limitele unor graniţe şi asupra celor de o anumită naţionalitate – cum este, în cazul nostru, Biserica Ortodoxă Română. „Apostolul neamurilor“ numeşte, în această accepţiune, „Biserica din Ierusalim“ (cf. Fapte 8, 1) sau „Biserica din Antiohia“ (Fapte 13, 1). Tot în sensul de autoritate, de instanţă eclezială, este folosit cuvântul Biserică atunci când Însuşi Hristos ne învaţă că, „de-ţi va greşi ţie fratele tău“, după ce l-ai mustrat „între tine şi el singur“, apoi de faţă cu „încă unul sau doi“, dacă nici aşa nu se îndreaptă, „spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş„ (v. Matei 18, 15-17). Instituţia bisericească a trebuit să ia fiinţă şi să funcţioneze în cadrul acestei lumi, supunându-se, din multe puncte de vedere, aceloraşi reguli pe care le respectă şi instituţiile laice. Când se rosteşte azi cuvântul Biserică, cel mai adesea se face referire la aspectul său instituţional, omenesc, şi mai rar la aspectul divin. La asta se referă şi sondajele de opinie care anunţă, de la an la an, „o nouă scădere a încrederii în Biserică“.
Biserică mai înseamnă şi comunitatea credincioşilor dintr-un loc anume, aşa-numita „biserică vie“, cea care se poate cuprinde liturgic în, dar nu limitată la „biserica de zid“. Un pustnic sau cineva care este paralizat, fiind ţintuit la pat, şi nu poate frecventa slujbele, poate fi parte dintr-o comunitate dreptmăritoare, chiar dacă fizic nu stă împreună cu fraţii săi. Sensul de comunitate de persoane unite prin credinţa în Domnul Hristos îl găsim, de exemplu, în cartea Faptele Apostolilor, unde se spune: „Hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică“ (Fapte 14, 23) sau „bisericile se întăreau în credinţă şi sporeau cu numărul în fiecare zi“ (Fapte 16, 5). Mai mult, înainte se vorbea despre o familie convertită ca despre o biserică, precum atunci când sunt amintiţi „Acvila şi Priscila, împreună cu biserica din casa lor“ (I Corinteni 16, 19). Şi după vremurile apostolice, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur numeşte o familie care este creştină drept „ecclesia domestica“ („biserica de acasă“).
Înţelesul deplin al cuvântului Biserică se regăseşte concentrat în formula paulină: „Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este“ (Efeseni 5, 23). Acesta este, dacă vreţi, înţelesul mistic, dumnezeiesc al cuvântului Biserică. Toate celelalte înţelesuri sunt, prin comparaţie cu acest al patrulea, doar simboluri care fac trimitere la realitatea deodată văzută şi nevăzută. Locaşul de cult, instituţia eclezială, comunitatea euharistică – toate trei au menirea de a ne ajuta să conştientizăm că toţi cei dreptcredincioşi suntem parte integrantă, „mădulare vii“ ale Bisericii care este „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică“ (v. Crezul).
Revenind la testul nostru. Funcţie de unul dintre cele patru înţelesuri care au prevalat în inima dumneavoastră, vă puteţi evalua raportul pe care îl aveţi cu Biserica. Este ea o clădire? O instituţie? O comunitate anume? Sau poate o vedeţi ca fiind, mai întâi, Trup al lui Hristos din care aveţi conştiinţa că faceţi parte? Cele patru înţelesuri pot coincide – nu e obligatoriu! – cu patru vârste spirituale, în ordine: de la copilăria catehetică la maturitatea celui luminat de harul Duhului Sfânt.