Biserica Colegiului Național „C. D. Loga” din Timișoara și-a cinstit ocrotitorul spiritual
Marți, 18 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Paraclisul Mitropolitan din incinta Colegiului Național „C.D. Loga” și-a cinstit unul dintre ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, protos fiind părintele Ionel Popescu, vicar eparhial. La slujbă au participat credincioși, cadre didactice și foarte mulți elevi ai colegiului, dar și elevi seminariști de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de părintele Dan Dragomir. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele vicar Ionel Popescu, care a vorbit despre formarea culturală și duhovnicească a Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, evocând totodată și personalitatea fondatorului școlii, pedagogul și ctitorul de școală românească Constantin Diaconovici Loga, unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai generației de intelectuali ilumuniști. La finalul Dumnezeieștii Liturghii, părintele paroh Cristian Feraru a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în edificarea și înfrumusețarea singurului locaș de cult aflat în incinta unei unități laice de învățământ din Timișoara.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, piatra de temelie a Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Evanghelistul” din incinta Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara a fost pusă în anul 2002, lucrările de edificare încheindu-se în anul 2013. Din 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, locașul de cult a fost deschis cultului liturgic.