Biserica de la Angheleşti va fi resfinţită

Data: 17 Octombrie 2013
La Muzeul Satului din Râmnicu Vâlcea se află în stadiu de conservare cea mai veche biserică de lemn din Ţara Românească. Finalizarea lucrărilor de restaurare a monumentului eclesial de la Angheleşti-Pietrari, întreprinse în perioada 2009-2013, va fi încununată de resfinţirea bisericii, sâmbătă, 19 octombrie, la Muzeul Satului vâlcean de la Bujoreni. 
 
Una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Ţara Românească, adăpostită de Muzeul Satului din Râmnicu Vâlcea, a fost de curând rstaurată. Cu acest prilej, slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie vor fi oficiate mâine, 19 octombrie, de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La acest eveniment sunt invitaţi să participe oficialităţi de stat, locale şi centrale, personalităţi ale culturii vâlcene, reprezentanţi mass-media, preoţi şi credincioşi din municipiul Râmnicu Vâlcea, din eparhie şi din ţară. „În anii 2009-2013, Fundaţia HAR din Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Judeţean «Aurelian Sacerdoţeanu» Vâlcea, cu sprijinul financiar al programului «eea grants» (finanţat de guvernele Islandei, Principatului Lichtenstein şi Norvegiei) şi al Asociaţiei Fondului Cultural Naţional, a strămutat şi a restaurat la Muzeul Satului vâlcean de la Bujoreni biserica de lemn-monument istoric de la Pietrari-Angheleşti, judeţul Vâlcea. Cercetările întreprinse asupra monumentului au pus în evidenţă faptul că judeţul Vâlcea este astăzi beneficiarul celei mai vechi biserici de lemn atestate din Ţara Românească, lăcaş de cult ortodox unic în momentul de faţă prin arhitectura sa“, a precizat Gheorghe Dican, directorul Uniunii Artiştilor Plastici - filiala Vâlcea. 

File de istorie

După cum reiese din cele două pisanii de pe grinda centrală, dintre pronaos şi naos, biserica a fost ctitorită la sfârşitul veacului al XVI-lea, având hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, apoi, la 1655, a fost strămutată şi rectitorită de „Popa Vasilie cu satul“ într-o localitate din apropierea Pietrarilor. În 1737, această biserică de lemn a fost din nou strămutată, de data aceasta în cătunul Angheleşti al satului Pietrari, de către preotul Gheorghe, şi a primit al doilea hram, „Sfântul Ierarh Nicolae“. 
 
Monumentul a fost salvat de la dispariţie datorită eforturilor şi experienţei deosebite ale regretatului director şi coordonator de proiecte al Fundaţiei HAR, sculptorul  restaurator Alexandru Nancu. În lunile august-octombrie 2013 au fost reintegrate în biserica de la Pietrari şi restaurate cele două timpane cu frescă pictată, ce fuseseră extrase cu ocazia demontării bisericii, în anul 2009. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)