Biserica din Albeşti Muru a fost resfinţită
Biserica Parohiei Albeşti Muru, Protoieria Urlaţi, judeţul Prahova, a fost resfinţită duminică, 24 mai, de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La slujba de resfinţire au participat preoţi din Capitală şi de la parohiile învecinate, dar şi enoriaşi ai parohiei.
Slujba de resfinţire a bisericii Parohiei Albeşti Muru a fost săvârşită ca urmare a lucrărilor executate la exteriorul locaşului de cult, realizate în ultimii ani. Din soborul slujitorilor au făcut parte pr. protoiereu Ionuţ Negoiţă, al Protoieriei Urlaţi, pr. protoiereu Vasile Dumitru, al Protoieriei Sector 5 Capitală (fost preot slujitor în această parohie în anii 1984-1992), pr. Valentin Cazan (de asemenea, fost preot slujitor în această parohie în anii 1992-2010 şi fost protoiereu al Protoieriei Urlaţi), pr. Ioan Nicolae, de la Parohia „Buna Vestire“ din Ploieşti (fost preot slujitor între anii 1977-1984), precum şi preotul George Buşe, parohul bisericii Parohiei Albeşti Muru.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de apreciere şi recunoştinţă, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi delegatul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, a înmânat distincţii preotului paroh George Buşe, dar şi ctitorilor care au contribuit la realizarea lucrărilor.
Parohia Albeşti Muru se află în satul cu acelaşi nume al comunei prahovene Albeşti Paleologu. Actuala biserică a fost construită de enoriaşii parohiei, păstoriţi de preotul Ioan Nicolae, pe locul vechii biserici de la sfârşitul secolului al XIX-lea, distrusă în urma cutremurului din anul 1977. Biserica a fost împodobită apoi cu pictură, uşile împărăteşti şi o parte din icoanele de pe catapeteasmă fiind recuperate dintre dărâmături. Prima sfinţire a actualei biserici a fost săvârşită de Preasfinţitul Roman Ialomiţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în anul 1983. Ulterior au mai fost realizate lucrări ce au constat în înlocuirea acoperişului bisericii, prin placarea cu granit a pridvorului, înlocuirea ferestrelor cu vitralii, recondiţionarea mobilierului bisericesc şi montarea unei centrale termice. „La strădania actualului preot paroh George Buşe, numit în data de 1 decembrie 2010, a Consiliului parohial şi a profesoarei Ioana Gheorghe, cu prilejul resfinţirii locaşului de cult, a fost prezentată Monografia satului Albeşti Muru. De asemenea, strădaniile celor menţionaţi mai sus se vor îndrepta şi spre ridicarea unui centru social în curtea bisericii şi a unui monument închinat memoriei eroilor“, a precizat părintele Ionuţ Negoiţă, protoiereu al Protoieriei Urlaţi.