Biserica din Bălțătești, Neamț, a fost resfințită

Un articol de: Flavius Popa - 23 August 2022

Sute de nemțeni au luat parte în această duminică la slujba de resfințire a bisericii din Bălțătești, Neamț, precum și la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Potrivit tradiției, după ce zidurile, Sfânta Masă și pictura interioară au fost binecuvântate prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, credincioșii au așteptat la rând pentru a intra în Sfântul Altar și pentru a se închina la Sfântul Prestol, masă ce simbolizează Mormântul Domnului Hristos. În continuare, Preasfinția Sa a sfințit Altarul de vară închinat Maicii Domnului și Sfântului Ierarh Spiridon și a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Evanghelismos” din Piatra Neamț, dirijat de Ciprian Ceai.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop le-a vorbit celor prezenți despre importanța sfințirii unui sfânt lăcaș.

În continuare, după ce părintele protopop Nicolae Axentioi a dat citire unui exemplar al hrisovului de sfințire, act ce atestă sfințirea bisericii și se așază în piciorul sfintei mese, părintele paroh Ioan Duma și părintele profesor Gheorghe Chihaia, fostul paroh al comunității, au fost răsplătiți pentru jertfa lor cu distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. De asemenea, familia Vasile și Doina Ciudin a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei aceeași distincție. Totodată, binefăcătorilor parohiei li s-au înmânat diplome de vrednicie.

La final, clericii au săvârșit o slujbă de pomenire pentru sufletele ctitorilor și credincioșilor parohiei care au trecut la Domnul de-a lungul timpului.