Biserica din Breazova a fost târnosită

Un articol de: Nestor Dinculeană - 12 Iulie 2011

În Duminica a IV-a după Rusalii, localitatea hunedoreană Sarmizegetusa, aflată pe ruinele istoricei cetăţi Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a fost vizitată de Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, scopul vizitei fiind târnosirea bisericii cu hramul "Sfântul Apostol Toma" din satul Breazova, filie a Parohiei ortodoxe Sarmizegetusa. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de un sobor de preoţi şi diaconi, iar la final, preotul paroh Sorin Popescu a fost distins cu rangul de iconom, ca semn de apreciere şi preţuire din partea Sfintei Episcopii pentru eforturile depuse la restaurarea lăcaşului de închinare. Sărbătoarea zilei a continuat cu prezenţa soborului de slujitori la biserica din Sarmizegetusa, pentru sfinţirea unei plăci comemorative care marchează împlinirea a 100 de ani de la construirea acestui lăcaş de închinare.