Biserica din Ciudanoviţa, sfinţită după 96 de ani

Un articol de: Casian Rușeţ - 29 Noiembrie 2010

Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat ieri, 28 noiembrie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Ciudanoviţa, Protopopiatul Oraviţa, unde a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii parohiale şi Sfânta Liturghie.

Pentru credincioşii din Parohia Ciudanoviţa, duminica de ieri, a XXX-a după Rusalii, a constituit o frumoasă zi de sărbătoare şi un important moment istoric în viaţa comunităţii, întrucât biserica parohială, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost sfinţită de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului. După slujba de târnosire, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La momentul cuvenit, ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat Evanghelia despre dregătorul bogat. "În Evanghelia de astăzi, Sfântul Apostol Luca ne relatează o întâmplare pilduitoare din activitatea Mântuitorului Iisus Hristos, întâmplare care se încheie cu două sentinţe sau zicale, pe care şi astăzi le întâlnim adesea în societatea contemporană, şi anume: "Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu" sau "Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu". Ceea ce Mântuitorul vrea să spună când le atrage atenţia celorlalţi, cât de greu se poate mântui un om bogat, se referă la faptul că acei bogaţi ce nu se mântuiesc sunt aceia care nu se desprind de avuţiile lor. Aceasta este toată comoara lor, iar inima lor este aşijderea lângă acea comoară vremelnică. Nu înseamnă aşadar că bogăţia este un lucru rău. Apostolul Pavel spune că acela care munceşte, să mănânce, deci bogăţia care este dobândită prin muncă nu este o patimă, ci o virtute, pentru că încurajează munca. De asemenea, acel bogat care şi-a câştigat avuţia prin muncă îşi preţuieşte viaţa şi deci sufletul deopotrivă. Încă o dată şi prin această întâmplare Mântuitorul Iisus ne arată care sunt priorităţile existenţei noastre," a spus PS Lucian. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Lucian a hirotesit întru iconom pe părintele paroh şi a acordat diplome de ctitorie pentru credincioşii care s-au implicat în păstrarea valorilor ortodoxe strămoşeşti şi au lucrat cu râvnă pentru rectitorirea bisericii. "O pildă vie a urmării Mântuitorului Iisus Hristos este şi jertfa părintelui Ioan Borchescu, slujitor care alături de familia sa au trecut peste toate neputinţele pământeşti şi au asumat această misiune apostolică în această zonă, greu încercată. Sfinţia Sa nu s-a odihnit în munca înaintaşilor săi, ci a adus roadă duhovnicească şi pastorală întreită, jertfind mult. De aceea noi apreciem activitatea părintelui paroh, pentru că în decurs de trei ani am târnosit două biserici în comunitatea pe care el o păstoreşte", a mai spus PS Lucian. Biserică ridicată în anul 1904 Biserica parohială din Ciudanoviţa, construită în anul 1904, a beneficiat de ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare, realizate prin osteneala părintelui paroh Ioan Borchescu, a Consiliului parohial şi a numeroşi binefăcători. Chiar dacă datează de aproape 100 de ani, biserica din localitate nu a fost târnosită niciodată. Interiorul bisericii a primit veşmântul picturii noi, realizate în tehnica tempera de către pictorul Igor Isac, între anii 2009 şi 2010. Părintele paroh a efectuat lucrări şi la casa parohială, ctitorind deopotrivă un lăcaş de cult şi în comunitatea ortodoxă din Ciudanoviţa-colonie. După vizita la comunitatea din colonie, Preasfinţitul Lucian i-a cercetat şi pe credincioşii din Jitin, din cadrul aceluiaşi protopopiat.