Biserica din Cormaia, Bistriţa‑Năsăud, a fost târnosită
În Duminica a 4-a după Rusalii (a Vindecării slugii sutașului), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfinţit biserica parohială din Cormaia, județul Bistrița-Năsăud.
Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost târnosită de IPS Părinte Mitropolit Andrei după 10 ani de la punerea pietrei de temelie. În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credincioșilor despre „Credința lucrătoare prin iubire”. Răspunsurile liturgice au fost date de Cvartetul Synavlia, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea. La chinonic, Livia Mihăilă, Ana Hoza și Emanuela Călina au interpretat pricesne.
Preotul paroh Petru Zinveliu a mulțumit celor prezenți și celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult, iar ierarhului i-a daruit o icoană cu Sfântul Ierarh Nectarie.
IPS Părinte Mitropolit Andrei i-a hirotesit iconom stravrofor pe preotul paroh Vasile Petru Zinveliu și pe fostul paroh, preotul Florin George Moldovan. Au mai primit distincţii Paraschiva Nina Siminic, în calitate de ctitor, primarul orașului Sîngeorz-Băi, Cătălin Bota, deputatul Vasile-Daniel Suciu, fostul primar Traian Ogâgău, prim-epitropul parohiei, Traian Gabor, Roland Venig, fost primar, membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători. De asemenea, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți.
Binecuvântare la Mănăstireni, Cluj
IPS Părinte Mitropolit Andrei a liturghisit, a sfințit capela mortuară și a binecuvântat lucrările efectuate la Complexul „Paniro” și la Căminul Cultural din Mănăstireni, Cluj, sâmbătă, 9 iulie. După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Marginalizarea bătrânilor și bolnavilor”, subliniind importanța cinstirii și îngrijirii vârstnicilor și a celor bolnavi. Răspunsurile liturgice au fost date de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Preotul paroh Ionuț Sdrăbău a fost hirotesit iconom, iar preotul pensionar Gheorghe Leș a fost hirotesit iconom stravrofor, de către ierarh.
De asemenea, au mai fost acordate diplome unor binefăcători, iar copiii au primit cărți duhovnicești.