Biserica din Hândreşti, resfinţită după ample lucrări de consolidare şi rezidire

Un articol de: Constantin Ciofu - 23 August 2011

Credincioşii din mai multe zone ale ţării au participat duminică, 21 august, la resfinţirea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Hândreşti, comuna Oţeleni, judeţul Iaşi. Slujba a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Lucrările la acest sfânt lăcaş au început în anul 2003 şi au fost susţinute de ctitorii şi credincioşii din parohie.

Enoriaşii din parohia Hândreşti, Protopopiatul Paşcani, au asistat în urmă cu două zile la slujba de resfinţire a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului". După întâmpinarea Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul de soborul de preoţi şi numărul mare de credincioşi, a început slujba resfinţirii mai întâi la exterior, apoi la interior. Părintele Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, a citit textul distincţiei de vrednicie prin care pr. paroh Dan Turcu a primit rangul de iconom stavrofor. A urmat oferirea de distincţii de vrednicie mai multor persoane care au sprijinit lucrările la biserica parohiei Hândreşti. PS Calinic Botoşăneanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a explicat rânduiala sfinţirii unei biserici. A urmat predica Duminicii a X-a după Rusalii, rostită de pr. protopop Pavel Postolachi, care a remarcat jertfelnicia celor care au reconsolidat şi înfrumuseţat lăcaşul de cult de la Hândreşti. Lucrările de reabilitare şi înfrumuseţare la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Hândreşti au început în vara anului 2003, fiind supravegheate de PS Calinic Botoşăneanul şi coordonate de pr. paroh Dan Turcu. Arhitectura lăcaşului de închinăciune în stil ştefanian a avut iniţial un stil rusesc. "Ne-am dorit să schimbăm stilul arhitectural pentru că în zona aceasta Sfântul Voievod Ştefan cel Mare înseamnă foarte mult pentru noi. Hândreştiul a fost cândva pământ domnesc, fiind oferit sub formă de danie celor care au fost loiali slăvitului voievod", a spus pr. paroh Dan Turcu. Pridvorul bisericii târnosite va cuprinde la etaj un muzeu. După ce va fi amenajat, în muzeu vor fi expuse veşminte vechi, obiecte liturgice, cărţi ş.a. În prezent, părintele paroh Dan Turcu lucrează la monografia parohiei Hândreşti, care va fi publicată în perioada următoare. Biserica răzeşilor Prima biserică din localitatea Hândreşti a fost ridicată pe acelaşi loc de răzeşii care au stăpânit aceste meleaguri în sec. al XVII-lea. Întrucât a fost construită din lemn şi pământ nu s-a păstrat nimic din ea. Între anii 1843-1850 a fost zidită pe acelaşi amplasament o altă biserică din cărămidă, pe fundaţie de piatră. Vornicul Alecu Sturza Miclăuşanu a sprijinit clăcaşii moşiei sale să-şi facă o altă biserică parohială. În decursul timpului aceasta a beneficiat de mai multe lucrări de întreţinere şi reparaţii. Întrucât biserica prezenta fisuri în zidurile ce puteau oricând să se surpe, odată cu numirea în parohie a părintelui Dan Turcu, au fost demarate ample lucrări de consolidare şi rezidire. Sfântul lăcaş a fost extins, s-au făcut bolţi noi, turlă nouă, acoperiş nou ştefanian din lemn de stejar şi tablă de cupru, instalaţie electrică şi încălzire în pardoseală. Au fost achiziţionate obiecte necesare desfăşurării sfintelor slujbe şi cărţi de cult, iar curtea a fost pavată cu alei şi trotuare din piatră. În acelaşi timp s-a ridicat o casă de prăznuire, fiind amenajat un gard din zid şi fier forjat. Ctitorii care s-au remarcat în susţinerea acestor lucrări au fost domnul Dan Frunză, fiu al satului, şi domnul Costel Crâşmaruc, meşter.