Biserica din Motru Sec a fost resfinţită

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 03 Octombrie 2011

Câteva sute de credincioşi au fost prezenţi sâmbătă, 1 octombrie, de praznicul Acoperământul Maicii Domnului, la resfinţirea Bisericii cu hramul "Înălţarea Domnului" din localitatea gorjeană Motru Sec. Slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Evenimentul din Parohia Motru Sec, comuna Padeş, a fost prilejuit de încheierea activităţilor de renovare şi restaurare la biserica parohială. Lucrările au fost efectuate în perioada 2009 - 2011, prin eforturile enoriaşilor - în frunte cu preotul paroh Vasile Daniel Motea şi cu sprijinul autorităţilor publice locale. De altfel, pentru contribuţiile deosebite în realizarea acestei sfinte lucrări, mai multe persoane au primit gramate de mulţumire şi apreciere din partea Mitropoliei Olteniei, iar preotul paroh a fost ridicat la rangul de iconom. Sfântul lăcaş a fost ridicat între anii 1877 şi 1883 şi sfinţit cu binecuvântarea episcopului Iosif al Râmnicului Noului Severin.

Slujbă arhierească la Tulcea De asemenea, în ziua de prăznuire a Acoperământului Maicii Domnului din Tulcea, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie, informează Biroul de presă al eparhiei. Au participat numeroşi credincioşi din oraş şi din împrejurimi. Construită între anii 1888-1889, biserica se află într-un amplu proces de restaurare interioară şi exterioară, fiind pregătită pentru începerea picturii. Lângă altarul acestei biserici se află mormântul mitropolitului grec Nikiforos de Karpatos, care şi-a trăit ultimii ani din viaţă în oraşul Tulcea, precum şi cel al primului protopop de Tulcea, Gheorghe Raşcanu.