Biserica din Parohia Cuptoare, Caraș-Severin, a fost resfințită

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Echim - 25 Octombrie 2021

În Duminica a 23-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit în Parohia Cuptoare din Protopopiatul Băile Herculane, jude­țul Caraș-Severin. Vizita arhierească la biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului” a avut loc  în urma unor lucrări în Sfântul Altar, dar și la pictura din interiorul lăcașului de cult. Chiriarhul locului a sfințit Sfântul Jertfelnic și icoanele restaurate, după care a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.

Au fost prezenți mulți credincioși din localitate, printre care copii și tineri, care s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caranse­be­șu­lui. Pentru activitatea pastoral-misionară de 41 de ani, părintele paroh Nicolae Iliescu a primit de la Preasfințitul Părinte Episcop Lucian Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”. De asemenea, ierarhul le-a oferit aceeași diplomă și membrilor Adunării şi Consiliului parohial.

„În acest an, Dumnezeu a rânduit ca să venim aici la Cuptoare și împreună să marcăm 30 de ani de la târnosirea acestei biserici. După trei decenii biserica se înnoiește și astăzi am resfințit lăcașul de rugăciune, am pecetluit Sfânta Masă și am sfințit icoanele care au fost restaurate în interiorul sfântului lăcaș”, a subliniat chiriarhul locului.

În veacul al XVIII-lea a existat la Cuptoare un sfânt lăcaş de lemn. Construirea bisericii actuale a început în anul 1812, fiind terminată în 1825.