Biserica din Parohia Moreni, județul Iași, a fost târnosită

Un articol de: Flavius Popa - 06 Septembrie 2026

Credincioșii Parohiei Moreni, comuna Prisăcani, județul Iași, au participat în Duminica a 14-a după Rusalii la târnosirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a săvârșit apoi Sfânta Liturghie.

La eveniment au fost prezenți clerici și credincioși din Iași și din localitățile învecinate. Rânduiala târnosirii a cuprins stropirea zidurilor cu Agheasmă și ungerea acestora cu Sfântul și Marele Mir. În Sfântul Altar, ierarhul a binecuvântat și a pecetluit Sfânta Masă și a sfințit pictura. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe un podium amenajat în apropierea bisericii.

În cuvântul de învățătură, pornind de la Pilda nunții fiului de împărat, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a vorbit despre viața creștinului ca despre o nuntă pentru care omul este chemat să se pregătească atât sufletește, cât și trupește. Haina de nuntă, a explicat ierarhul, este chipul unei vieți trăite în credință și în comuniune cu Dumnezeu.

„Când intrăm în viață se cuvine să fim îmbrăcați frumos, pe dinăuntru și pe dinafară. (...) Cel care are haină frumoasă pentru viață este cel care crede în Dumnezeu, cel care îngenunchează în fața Lui, cel care crede că Dumnezeu este Creatorul a tot ceea ce există și El este și purtătorul nostru de grijă”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La finalul Sfintei Liturghii, pentru activitatea desfășurată în parohie și implicarea în ridicarea bisericii, părintele paroh Daniel Țifui a primit rangul de iconom stavrofor. Ctitorii, donatorii și binefăcătorii care au sprijinit construirea lăcașului de cult au primit, de asemenea, distincții de vrednicie din partea Înaltprea­sfințitului Părinte Teofan.

În cuvântul de mulțumire, părintele paroh a evidențiat sprijinul primit din partea comu­nității, a familiei, a membrilor Consiliului parohial și a tuturor celor care au contribuit la realizarea lucrării.

„Această biserică nu mai este doar rezultatul muncii noastre, ea devine în chip deplin casa lui Dumnezeu și loc de rugăciune pentru generațiile care vor veni”, a spus părintele Daniel Țifui.

Părintele paroh a mulțumit celor care au sprijinit zidirea bisericii prin donații, materiale sau muncă, subliniind că fiecare contribuție a fost importantă pentru finalizarea lucrării.