Biserica din Parohia Sadova Veche a fost târnosită

Un articol de: Darius Herea - 04 Iulie 2011

În Duminica a treia după Rusalii, Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Parohia Sadova Veche, judeţul Caraş-Severin, a fost târnosită. Slujba a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Apoi Preasfinţia Sa, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie.

Rugăciunile şi ostenelile credincioşilor ortodocşi din Parohia Sadova Veche au fost încununate duminică, odată cu târnosirea bisericii ortodoxe din localitate. Până acum, credincioşii nu au avut un lăcaş de închinare deoarece localitatea a fost locuită de credincioşi romano-catolici de etnie germană. "În această Duminică a treia după Rusalii, ne aflăm în mijlocul credincioşilor Parohiei Sadova Veche, din Protopopiatul Caransebeş, şi am târnosit această biserică care a început să se construiască în anul 1999. Sadova Veche e o parohie cu credincioşi puţini de pe Valea Timişului, dar iată o turmă mică, cu un preot debutant, foarte activ, care au reuşit într-un timp-record nu numai să construiască această biserică, ci să o împodobească şi cu o pictură foarte frumoasă. De aceea, se cuvine astăzi să-i felicităm pe toţi ctitorii acestei biserici, preotul paroh, Consiliul Parohial şi bineînţeles pe toţi cei care s-au implicat la buna desfăşurare a acestei manifestări spirituale, târnosirea bisericii şi această Dumnezeiască Liturghie", a spus Preasfinţitul Părinte Lucian. La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, care au avut posibilitatea, potrivit tradiţiei Bisericii noastre, să se închine în Sfântul Altar, nou-târnosit. Bucuria credincioşilor a fost sporită şi de faptul că a fost săvârşită o Sfântă Liturghie arhierească, după 11 ani de la momentul punerii pietrei de temelie pentru noua biserică. Distincţii şi diplome pentru ostenitori În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Nicolae Lupulescu a fost hirotesit iconom, iar ctitorul bisericii Rain Negoiţă a primit ordinul eparhial "Crucea Episcop Elie Miron Cristea", clasa a II-a pentru mireni. Totodată, chiriarhul locului a acordat diplome de ctitorie şi acte de cinstire tuturor credincioşilor şi autorităţilor locale care au sprijinit demersul preotului şi al credincioşilor acestei parohii. "După unsprezece ani suntem onoraţi ca în mijlocul nostru să se afle Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, pentru a târnosi biserica noastră, încununând astfel osteneala ctitorilor şi tuturor binefăcătorilor acestui sfânt lăcaş de închinare. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că a îngăduit ca noi să ajungem în această zi şi Îl rugăm ca şi pe viitor să vegheze asupra noastră cu dragostea Sa părintească", a mărturisit părintele paroh Nicolae Lupulescu. Comunitatea din Sadova Veche este una din comunităţile cele mai reduse numeric din Episcopia Caransebeşului, parohia fiind încadrată în categoria a III-a, având 51 de familii şi 153 de credincioşi. Biserica a fost construită în 1999–2000, iar pictura lăcaşului a fost finalizată anul trecut, ea fiind executată între anii 2008 şi 2010, în tehnică tempera, de către Damian Mihuţ şi Dan Vulcan.