Biserica din Sâncrai a fost resfinţită

Data: 25 Septembrie 2011

Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Sâncrai, Protopopiatul Huedin, a fost resfinţită sâmbătă, 24 septembrie, slujba fiind oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului. Slujba a avut loc de la ora 09:00 şi a fost urmată de Sfânta Liturghie arhierească. Actuala biserică a fost construită între anii 1929 şi 1931, iar pictura a fost executată în anul 1974. Tot atunci a fost introdus curentul electric, doi ani mai târziu lăcaşul fiind resfinţit de vrednicul de pomenire arhiepiscopul Teofil Herineanu. În ultimii ani, biserica din Sâncrai a fost supusă unor ample lucrări de înfrumuseţare, la care şi-au adus contribuţia credincioşii parohiei.

"Am schimbat acoperişul, geamurile cu termopane din lemn stratificat, am refăcut tencuiala exterioară, am înlocuit uşile, am restaurat picturia şi am făcut alte lucrări necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor noastre misionare. Am reuşit să ridicăm în curtea bisericii o troiţă-monument sfinţită anul trecut şi o altă troiţă la intrarea în sat, ceea ce este foarte important pentru noi, având în vedere că este un sat majoritar reformat", a spus preotul paroh Dănuţ Călătean. Parohia Sâncrai numără aproximativ 120 de familii. (C.N.)