Biserica din satul Sfântul Ilie - Nou a primit veşmântul sfinţirii

Data: 18 Iunie 2013

Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din satul Sfântul Ilie - Nou din Suceava a primit duminică, 16 iunie 2013, veşmântul sfinţirii de la IPS Pimen şi de la PS Macarie. Cei doi ierarhi au venit spre lăcaşul de închinăciune într-o trăsură trasă de cai. Le-au deschis calea călăreţi îmbrăcaţi în straie naţionale. În faţa bisericii, IPS Pimen şi PS Macarie au fost aşteptaţi de copiii şi credincioşii parohiei, dar şi de soborul preoţilor. În continuare a fost oficiată slujba de sfinţire. Pe un podium special amenajat a fost oficiată Sfânta Liturghie de cei doi ierarhi, împreună cu preoţii şi diaconii slujitori. Din soborul de preoţi au făcut parte părinţi consilieri de la Centrul eparhial Suceava, precum şi slujitori ai sfântului altar din mai multe parohii din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Răspunsurile la strană au fost oferite de o parte a Grupului Psaltic „Macarie Ieromonahul“ din Suceava. Preasfinţitul Macarie a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 7-a după Paşti. Părintele paroh Aristarch Cojocar a mulţumit celor doi ierarhi pentru că au sfinţit lăcaşul de închinăciune din satul Sfântul Ilie - Nou. Gândul de recunoştinţă al părintelui paroh s-a îndreptat apoi către toţi cei care au sprijinit lucrările de construcţie a noului lăcaş de închinăciune. IPS Pimen l-a hirotesit arhidiacon pe diac. Robert A. Cojocar, apoi a citit o rugăciune de dezlegare. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din satul Sfântul Ilie - Nou, comuna Şcheia, judeţul Suceava, a fost zidită între anii 2004-2013, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, prin osteneala părintelui paroh Aristarch Cojocar. Construcţia a fost realizată până la cota 0 de firma SC General Construct SRL din Suceava, apoi s-au desfăşurat în regie proprie, sub supravegherea ing. de rezistenţă Luca Lucuşor şi Airinei Constantin. S-au remarcat printre donatori familia Buhac Dumitru, familia Buhac Vasile, familia Grigoraş Vasile din satul Sfântul Ilie şi familia Olaş Ghiocel. În perioada următoare vor fi demarate demersurile pentru lucrările de pictură. (C.Ciofu)