Biserica din Todirel a primit veșmântul cel nou al sfințirii
Cu prilejul cinstirii Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, în Duminica a 6-a după Paști, 21 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a târnosit sfântul lăcaș din Parohia Todirel, comuna Bârnova, județul Iași, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sute de oameni din împrejurimile Iașiului au sosit de dimineață la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Todirel, pentru a participa la slujba de sfințire a noii biserici, precum și la hramul parohiei. După ce Părintele Mitropolit a fost întâmpinat de preoți, oficialități și credincioși, cei prezenți au înconjurat sfântul lăcaș, au participat la slujba de sfințire a Sfântului Altar și s-au rugat împreună la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii.
În predica rostită, Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan a afirmat că, pentru a primi ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu, creștinul trebuie să participe la lucrarea Bisericii, să primească Sfânta Împărtășanie ca să aibă o viață plină de lumină: „Viața noastră este o luptă, o luptă între întuneric și lumină. Când suntem cu lumina, când suntem prin păcat cu întunericul, iar lupta aceasta se petrece în toată ființa noastră. Se petrece în trup, se petrece în suflet, se petrece în minte, se petrece în inimă. Câmpul de bătălie între lumină și întuneric este inima noastră. În această luptă, cine ne ajută pe noi cel mai mult? Cel mai mult ne ajută Dumnezeu, ne ajută prin Sfintele Taine ale Bisericii. Din pruncie, copilul se roagă prin gura nașului, prin gura Bisericii, ca Dumnezeu să îl ajute să se lepede de întunericul satanei și să fie îmbrățișat de lumina lui Dumnezeu. Apoi copilul și adultul, adică noi, ne împărtășim cu Sfintele Taine la Sfânta Biserică, după ce ne-am spovedit, și prin aceasta, primim putere ca să luptăm ca viața noastră să fie o viață cu cât mai multă lumină”.
La final, părintele paroh Florin Prisacariu a fost hirotesit iconom stavrofor, ca răsplată pentru întreaga lucrare săvârșită la biserica parohială. De asemenea, Doina Arnăutu a primit din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Totodată, ctitorii care au sprijinit ridicarea și împodobirea lăcașului de cult au fost răsplătiți de chiriarh cu distincții de vrednicie, iar din partea parohului au primit câte o ediție a Sfintei Scripturi.
După oficierea Sfintei Liturghii, clericii au săvârșit o slujbă de pomenire pentru sufletele ctitorilor Constantin și Codrin, care au trecut la cele veșnice.