Biserica „Dintr-o Zi“, resfinţită după 310 ani
Biserica "Sfântul Nicolae" - Dintr-o Zi din Capitală a fost resfinţită duminică, 29 aprilie, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu prilejul împlinirii a 310 de existenţă. Tot cu această ocazie, a fost sfinţită racla cu o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.
Biserica a fost consolidată, restaurată şi înfrumuseţată de curând. Potrivit părintelui paroh Vasile Ioana, principalele lucrări realizate au constat în consolidarea structurii de rezistenţă, restaurarea picturii care datează din 1827, a catapetesmei care este adusă de la Viena (1827), a cafasului şi a mobilierului; refacerea pavimentului şi a tâmplăriei, restaurarea faţadei, înlocuirea turlei existente cu una în stil brâncovenesc şi amenajarea curţii interioare. Toate aceste eforturi au fost încununate în Duminica Mironosiţelor, când Patriarhul Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit sfântul lăcaş prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir. Cu acest prilej, biserica a primit şi al doilea hram. "Astăzi i s-a dat şi al doilea hram, şi anume "Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe", întrucât ctitorul acestei biserici a fost doamna Maria Brâncoveanu şi, în amintirea ei, ne-am gândit că astăzi, fiind Duminica Mironosiţelor, este bine să avem un gând îndreptat şi către toate femeile care ajută cu bănuţul sau cu munca lor la construirea şi împodobirea bisericilor noastre", a spus Preafericirea Sa. După slujba de resfinţire a sfântului lăcaş, a fost sfinţită şi racla cu o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, care a fost aşezată apoi spre închinare într-un baldachin special amenajat în vecinătatea bisericii. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a explicat şi semnificaţiile duhovniceşti ale anumitor momente din slujba de sfinţire. "Sfinţirea bisericii este o mare binecuvântare pentru un oraş sau pentru un cartier, sau pentru un sat, comună ori mănăstire, întrucât se revarsă harul lui Dumnezeu asupra bisericii şi asupra credincioşilor prezenţi la sfinţire. Este o mare bucurie pentru noi când Preasfânta Treime trimite harul Său să se sfinţească biserica şi să sfinţească şi sufletele celor care participă, aşa cum se spune în cântarea ce se cântă la această slujbă: "Această biserică Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit-o şi a sfinţit sufletele noastre". Cu aceeaşi agheasmă cu care am sfinţit biserica, sfinţim şi credincioşii, pentru că ei sunt Biserica cea vie a lui Hristos, iar zidurile sunt învelişul arhitectonic al unei comunităţi în stare de rugăciune", a spus Patriarhul Daniel. La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul României l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Vasile Ioana şi a acordat Ordinul "Sanctus Stephanus Magnus", Diploma de onoare "Sfântul Apostol Andrei" şi Distincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou mai multor credincioşi care au ajutat la consolidarea, restaurarea şi împodobirea sfântului lăcaş. De asemenea, a dăruit o cruce de binecuvântare şi mai multe cărţi de cult pentru biserica proaspăt sfinţită. Ctitorie a Doamnei Maria Brâncovenu Biserica "Sfântul Nicolae" - Dintr-o Zi a fost construită de Doamna Maria Brâncoveanu în 1702, acum 310 ani. Ea poartă numele "Dintr-o Zi" deoarece a fost construită pe locul unei alte bisericuţe din lemn, construită într-o singură zi de un strămoş al Doamnei Maria Brâncoveanu, atestată încă din anul 1665, despre care cronicarul Radu Greceanu scria că era "o bisericuţă dă lemnu, mititică foarte şi veche dă mai cădea, care să chiema "Biserica Dintr-o Zi"". În 1825, un incendiu a distrus acoperişul bisericii, care a fost refăcut în 1826-1827, în timpul domniei lui Grigorie Ghica al IV-lea (1822-1828). Tot de atunci datează şi pictura interioară a bisericii, catapeteasma şi diverse alte obiecte de cult. Din 1911 până în 1945, biserica a fost dată în folosinţa comunităţii ortodoxe albaneze din Bucureşti. În această perioadă a slujit la această biserică, pentru scurt timp, şi preotul albanez Fan Noli - luptător pentru independenţa naţională a Albaniei şi pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe Albaneze. În anul 1916, biserica este declarată "monument istoric" prin Înalt Decret Regal.