Biserica în dialog cu instituţiile statului

Data: 06 Feb 2016

Reprezentanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din București şi ai Patriarhiei Române s-au întrunit joi, 4 februarie, la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti.

În cadrul întrunirii s-a discutat despre modul de raportare al Bisericii Ortodoxe Române la problemele societăţii contemporane şi despre colaborarea cu instituţiile statului, mai ales în ceea ce priveşte asistenţa socială.

„Este o bucurie pentru noi să găzduim în aceste zile această întâlnire specială. Sunt re­pre­zentanți de la Academia de Poliţie, respectiv Colegiul Naţional de Afaceri Interne și Academia de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza», care vin într-o întâlnire tradiţională la Patriarhia Română, pentru a dezbate, pentru a se informa despre ce face Biserica Ortodoxă, care sunt mijloacele sociale, misionare şi pastorale pe care preoţii ortodocşi le folosesc pe teritoriul României. Sunt oameni deosebiţi, oameni din structurile de securitate naţională, sunt avocaţi, medici, profesori, oameni care reprezintă societatea civilă şi care doresc să continue ca parteneri ai Bisericii noastre, să lucreze în folosul nostru al tuturor. Este o nevoie reciprocă de informare şi de documentare, astfel încât noi să lucrăm împreună şi să ştim ce înseamnă o autoritate a Statului român, cui ne adresăm atunci când avem o problemă”, a spus pentru TRINITAS TV pr. Gabriel Cazacu, consilier patriarhal, Sectorul social-filantropic. Astfel de întâlniri au loc de două ori pe an şi se organizează la solicitarea reprezentanţilor instituţiilor publice.