Biserică închinată Sfântului Irodion

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 16 Iulie 2011

Pacienţii Spitalului de Psihiatrie din localitatea doljeană Poiana Mare vor avea un nou lăcaş de închinare. Piatra de temelie a fost pusă joi, 14 iulie, de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele consilier Gheorghe Zamfir, delegat al Înalt Preasfinţitului Irineu la eveniment.

Peste 100 de pacienţi, angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare şi credincioşi din localitate au luat parte la slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică-paraclis, care va fi închinată Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici. Au participat, de asemenea, şi reprezentanţi din partea Ministerului Educaţiei, autorităţi judeţene şi locale. "Călătorim împreună spre ceruri" La finalul ceremonialului liturgic, părintele Gheorghe Zamfir le-a transmis celor prezenţi mesajul de binecuvântare al IPS Mitropolit Irineu şi a felicitat îndrăzneaţa iniţiativă de a ridica un lăcaş de cult spre folosul celor aflaţi în suferinţă. "Cuvintele Mântuitorului Hristos de a ne iubi unii pe alţii, aşa cum El ne-a iubit pe noi, se permanentizează în această existenţă prin intermediul Sfintei Biserici. Aici ne regăsim călătorind împreună spre ceruri şi sprijinindu-ne reciproc, atunci când viforul ispitelor ridică asupra noastră marea cea învolburată a vieţii. Pentru a duce la liman această călătorie, avem nevoie de corabie trainică, care să nu poată fi scufundată de vrăjmaşii cei nevăzuţi care o asaltează din toate părţile. Iată cât de important este momentul la care luăm parte astăzi. Mântuitorul Hristos îi spune Sfântului Apostol Petru că "pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Matei 16, 18). Astăzi, piatra credinţei voastre a fost aleasă de Dumnezeu pentru a fi aşezată la temelia casei Sale. Rugăm pe Sfântul Cuvios Irodion, părintele oltenilor, să vă întărească în tot lucrul bun pentru a duce la sfârşit această frumoasă lucrare", a încheiat părintele consilier. Părintele capelan Tinel Dudău a ţinut să le mulţumească tuturor donatorilor şi oamenilor de bine care s-au implicat şi se vor implica în proiect: "Este un moment deosebit de important pentru spitalul nostru. Ne aşteaptă o lucrare grea, pe care numai împreună o putem duce la sfârşit. Prezenţa Sfântului Irodion în mijlocul nostru ne va ajuta cu siguranţă să trecem peste toate încercările şi să mergem înainte spre mântuire". Un rol important în demararea lucrărilor l-a avut Virgilia Dianu, managerul general al spitalului, precum şi Dan Constantin şi Iulian Raiu.