Biserica mănăstirii ialomiţene Hagieni a îmbrăcat veşmântul sfinţeniei

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 21 Septembrie 2021

La sfârşitul săptămânii trecute, mulţi credincioşi şi pelerini din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor au participat la sărbătoarea Mănăstirii Hagieni din judeţul Ialomiţa. Sâmbătă, 18 septembrie, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a poposit în mijlocul vieţuitorilor aşezământului monahal, săvârşind slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. La finalul rânduielii, ierarhul a vorbit credincioșilor despre jertfa și truda întemeierii acestei mănăstiri și zidirea bisericii, mulțu­mind celor care au ajutat la ridicarea și înfrumusețarea acestui lăcaș de cult, ctitori și binefăcători. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a acordat „Crucea Sloboziei în grad de Cavaler” președintelui Consiliului Jude­țean Ialomița, Marian Pavel, precum şi soţilor Sorin și Cintia Cristina Chinde, pentru lucrarea jertfelnică depusă la ridicarea bisericii, se arată pe site-ul sf-esc.ro.

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Preasfinţia Sa a săvârșit prima Sfântă Liturghie în biserica Mănăstirii Hagieni, după slujba de târnosire oficiată în ajun. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a explicat pericopa evanghelică a zilei despre asumarea Crucii lui Hristos, Crucea fiind singura cale spre Mântuitorul, spre înălțarea la cer, alături de Hristos. Sfânta Cruce este semnul iubirii dumne­ze­iești și puterea pe care o dăruiește fiecăruia dintre noi în lupta cu ispitele vieții.

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu l-a hirotonit întru preot pe diaconul Cristian Marian Neagu, pe seama Parohiei Lăcusteni, comuna Platonești, judeţul Ialomiţa. La final, ierarhul le-a mulţumit şi i-a felicitat pe toţi cei care s-au implicat în finalizarea lucrărilor executate la biserica mănăstirii, oferind doctorului Mihail Ghenov distincţia „Crucea Sloboziei în grad de Cavaler” pentru lucrarea jertfelnică de ajutorare a mai multor biserici și mănăstiri din cuprinsul eparhiei.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Mănăstirii Hagieni a fost edificată în perioada 2008-2021, prin implicarea părintelui arhimandrit Rafail Mâţ, starețul aşezământului monahal și vicar eparhial, pe ruinele vechii biserici a localității Hagieni.