Biserica Mântuleasa din Craiova şi-a sărbătorit hramul
Unul dintre cele mai renumite lăcaşuri de cult din Cetatea Băniei, Biserica Mântuleasa, şi-a sărbătorit ieri, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, cel de-al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi.
La sfârşitul slujbei au fost pomeniţi ctitorii sfântului lăcaş, dimpreună cu ostenitorii şi binefăcătorii trecuţi la Domnul în decursul timpului. Biserica Mântuleasa a fost ridicată în secolul al XVIII-lea de membrii breslei croitorilor din Cetatea Băniei, al căror patron era Sfântul Mucenic Pantelimon. Ei şi-au serbat aici ocrotitorul până către sfârşitul secolului al XIX-lea, când breasla a fost desfiinţată. În prezent, biserica se află într-un amplu proces de renovare şi restaurare. Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost cinstit şi de credincioşii gorjeni din Parohia Steic, localitatea Valea Perilor, Protoieria Târgu Jiu Nord. Sfântul a fost ales ca al doilea hram al nou-sfinţitei biserici. (Gheorghe Cioiu)