Biserica Mărcuţa din Capitală îşi cinsteşte ocrotitorul
Biserica nouă a Parohiei Mărcuța din Protoieria Sector 2 Capitală îşi va sărbători marţi, 27 iulie, hramul, cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Luni, 26 iulie, în ajun, sfintele moaşte ale ocrotitorului vor fi aduse de la ora 15:00 şi aşezate spre închinare. Începând cu ora 17:00 va fi săvârşită slujba Privegherii de un sobor de preoţi, iar răspunsurile liturgice vor fi oferite de un grup de tineri teologi, conduşi de arhidiaconul Mihail Bucă.
Marţi, în ziua hramului, sărbătoarea va începe de la ora 8:00 cu oficierea slujbei Aghesmei mici şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. De la ora 9:30, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va săvârşi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de Grupul coral Pnevma. La 11:30 va fi săvârşită slujba Parastasului pentru ctitorii mutaţi la Domnul. Sărbătoarea se va încheia cu un mic concert de cântece religioase, care va avea loc de la ora 12:00.