Biserica martiră „Sfânta Vineri“ renaşte

Un articol de: Ioan Bușagă - 11 Octombrie 2013

Acum 26 de ani, în ziua de vineri, 19 iunie 1987, Biserica „Sfânta Vineri“ - Herasca din centrul Bucureştiului a fost demolată din cauza politicii regimului comunist. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al credincioşilor, în ultimii cinci ani s-a înălţat o nouă biserică închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, numită în popor şi „Sfânta Vineri“, un lăcaş ce respectă aproape întru totul arhitectura vechii ctitorii a domnitorului Matei Basarab.

Lucrările la noua Biserică „Sfânta Vineri“ - Herasca au fost demarate în luna august a anului 2008. Începutul a fost mai greu pentru că fondurile financiare erau fie inexistente, fie insuficiente, iar lucrările de înălţare a bisericii au fost întârziate de unele probleme legate de nivelul pânzei freatice din zona respectivă, iar apoi de necesitatea amenajării subsolului cu o capelă mortuară şi cu alte săli pentru desfăşurarea viitoarelor activităţi social-filantropice şi educative. „Împreună cu membrii Consiliului parohial am dorit ca anul acesta să terminăm lucrările, iar biserica să fie târnosită, dar am întâmpinat de-a lungul timpului mai multe piedici, precum lipsa binefăcătorilor, chemări în justiţie şi neseriozitatea primului antreprenor cu care s-a încheiat contractul. Cu toate acestea, Bunul Dumnezeu şi Sfânta Parascheva ne-au trimis oameni minunaţi, între care prieteni din tinereţe, oameni care au cunoscut şi iubit Biserica «Sfânta Vineri» - Herasca, ctitoria lui Matei Basarab. În acest sens, vă relatez ceva care s-a întâmplat într-una din zilele trecute. Un domn a venit şi mi-a spus că era elev la Liceul «Matei Basarab» şi a văzut cum biserica a fost demolată, cum plângeau oamenii, ce zbucium era şi, fiindcă Dumnezeu l-a ajutat să aibă o firmă bună, a dorit să contribuie şi el la ridicarea bisericii. A fost o mărturisire ce m-a impresionat până la lacrimi. De asemenea, ca să vedeţi câtă grijă ne poartă Sfânta Vineri, cea de-a doua firmă cu care astăzi lucrăm şi-a asumat construcţia bisericii ca pe o jertfă pentru Sfânta Vineri şi nu a vrut să plătesc absolut nimic. Dacă faci ceva pentru Dumnezeu, nu te lasă nici oamenii“, a spus părintele Gheorghe Bogdan, parohul Bisericii „Sfânta Vineri“ - Herasca din Capitală.

În această săptămână au fost terminate lucrările de electrificare a bisericii, iar săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru încălzirea centrală. „Sperăm să se finalizeze lucrările, cu excepţia picturii, într-o lună, două. În acest timp, vom da praful de piatră atât pe interior, cât şi pe exterior, şi apoi ne vom coborî cu schelele pentru realizarea celorlalte lucrări. Noul lăcaş de cult va fi exact precum vechea ctitorie a lui Matei Basarab, cu excepţia subsolului. Vom adăuga ornamentaţiile specifice, vor fi aduse catapeteasma de la Mănăstirea Cernica, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Biserica «Sfântul Gheorghe» - Nou, unde slujesc acum, şi alte obiecte de la muzeul din Herăşti, pentru că intenţia noastră este ca aceia în vârstă să aibă senzaţia că vechea ctitorie a lui Matei Basarab a fost translată. De aceea, nădăjduiesc să ajungem cu bine la sfârşit, adică biserica aceasta ridicată pe fostele proprietăţi ale Hereştilor şi Năstureilor, după modelul frumoasei ctitorii a lui Matei Basarab, să fie târnosită“, a mai spus părintele Gheorghe Bogdan, cel care s-a îngrijit de Biserica „Sfânta Vineri“ - Herasca încă de când zăcea în ruine, după cutremurul din 1977.