Biserica monument istoric din Calna a fost resfințită
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfințit duminică, 30 octombrie, biserica de lemn din Calna, județul Cluj, ce datează din anul 1671.
Restaurat și înfrumusețat în ultimii ani, la interior și exterior, lăcașul de cult cu valoare istorică din Calna a fost sfințit prin stropire cu agheasmă şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, de către chiriarhul locului, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate, după tradiție, moaște de mucenici.
În continuare, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre păcatul indiferenței. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Stavropoleos” din București, dirijat de arhid. conf. dr. Gabriel Constantin Oprea. La chinonic, interpretele de muzică populară Măriuca Verdeș, Olimpia Guzu Chiș și Anca Petruțiu au cântat pricesne.
Pr. paroh Ionuț Grigore Rodilă a mulțumit ierarhului, oficialităților și tuturor celor implicați în restaurarea bisericii, în special părintelui protos. Iustin Marchiș, duhovnicul Mănăstirii Stravropoleos din București, fiu al satului. În semn de prețuire, ierarhul i-a oferit acestuia o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.
IPS Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe pr. paroh Ionuț Grigore Rodilă, iar protosinghelului Iustin Marchiș i-a acordat Crucea Arhiepiscopală. Au mai primit distincţii primarul comunei Vad, David Prunean, șeful Cancelariei Prim-Ministrului României, cu rang de ministru, Mircea Abrudean, membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători. De asemenea, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți.
La finalul slujbei, protos. Iustin Marchiș a rostit un cuvânt duhovnicesc și a prezentat două cărți coordonate de dânsul pe care le-a oferit în dar consătenilor: „Calna 700. Studii și evocări despre satul transilvănean și oamenii lui” și volumul II „Mănăstiri și biserici din Transilvania”. De asemenea, prof. Hortensia Pop, fiică a satului, a prezentat cartea „Calna - studiu etnografic și folcloric”. Ierarhul a sfințit, cu acest prilej, monumentul eroilor din centrul localității Calna.