Biserică nouă în Parohia Balcani-Marginea
Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat duminică, 24 august 2014, sfinţirea Bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ din Parohia Balcani-Marginea, Protopopiatul Moineşti.
În urmă cu mai bine de un deceniu, în Parohia Balcani-Marginea, Protopopiatul Moineşti, au început lucrările de construcţie la Biserica „Naşterea Maicii Domnului“. Acestea au fost demarate după ce părintele Paraschiv Cheptănaru a fost numit paroh în luna septembrie a anului 2003, când s-a pus piatra de temelie. „Cu ajutorul credincioşilor din întreaga comună s-a ridicat biserica din cărămidă şi piatră de râu, având plan treflat, cu turlă pe naos, acoperită cu tablă. La interior a fost executată pictura în tempera, în stil bizantin, iar la exterior, în ocniţe, au fost aplicate icoane mozaic. De asemenea, au fost lucrate catapeteasma şi stranele din lemn de stejar, Sfânta Masă a fost placată cu marmură şi s-a introdus sistemul de încălzire pe sub pardoseala de marmură. La împlinirea acestei sfinte zidiri au contribuit, alături de credincioşi, Consiliul local al comunei Balcani, primarul Vasile Raţă, viceprimarul Vasile Luca, la care s-a adăugat sprijinul unor oameni de bine ce au dorit să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor de locaşuri sfinte“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a menţionat că doi dintre oamenii cunoscuţi în lumea sportului, Mircea Lucescu şi George Becali, au contribuit la construcţia acestei biserici. „Participând la această sfinţire a noii biserici din satul Balcani-Marginea am regăsit, între donatorii anonimi în faţa istoriei şi a oamenilor, dar mari în faţa lui Dumnezeu, alături de credincioşi şi Consiliul local Marginea, şi două nume sonore din lumea sportului: Mircea Lucescu, care a donat un clopot acestei biserici, şi omul de afaceri George Becali, cărora le mulţumim şi Îl rugăm pe Dumnezeu să-i binecuvinteze pentru darul lor“, a precizat Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Neculai Iftime a fost hirotonit diacon pe seama Capelei „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ de la Şcoala specială de pregătire incluzivă Comăneşti, iar la final, preotul paroh Paraschiv Cheptănaru a fost hirotesit iconom stavrofor. „Slujba din această zi (n.r. duminică, 24 august) vine să consfinţească dragostea şi credinţa locuitorilor acestei zone, satul Balcani fiind atestat documentar încă din veacul al XV-lea. De-a lungul timpului, credincioşii din comuna Balcani au fost martori la grelele momente prin care a trecut ţara Moldovei. De fiecare dată, cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, au avut însă puterea de a o lua de la capăt, de a reveni în vatra străbună şi a-şi reface gospodăriile şi locaşurile de închinare“, a adăugat pr. Constantin Gherasim.